Au lăsat concurenţa şi au militat pentru un scop comun! Circa 200 de persoane, reprezentanţi ai hotelurilor şi pensiunilor din Băile Felix şi Băile 1 Mai, au ieşit, marţi, începând cu ora 12, în stradă la Sânmartin, protestând împotriva măsurilor bugetare care afectează HoReCa, în special pentru păstrarea voucherelor de vacanţă.
În premieră, demersului s-au alăturat atât reprezentanţii complexurilor private, precum President sau Hotel Perla, cât şi cei ai SC Turism Felix, "nava amiral" a staţiunii, în frunte cu directorul Florian Serac.
"HoReCa, capăt de drum"
Oamenii s-au adunat pe platoul din faţa Primăriei Sânmartin, lângă statuia voievodului Mihai Viteazul, purtând pancarte cu însemnele: "HoReCa, capăt de drum", "Trei miliarde pierderi într-un an" sau "Horeca Fără întoarcere" şi au manifestat paşnic.
"Am ieşit în stradă pentru a protesta împotriva măsurilor luate fără consultarea industriei hoteliere. Voucherele de vacanţă ar putea ajuta economia. Eliminarea lor duce la faliment, falimentul generează şomaj. Ar fi fost mai înţelept să dăm aceşti bani pentru menţinerea locurilor de muncă prin vouchere, decât să-i dăm ca ajutoare de şomaj", a declarat Dumitru Fechete, reprezentantul Complexului President.
"Nu vrem decât să fim lăsaţi să lucrăm, cerem să nu se scoată voucherele de vacanţă. Dacă nu sunt bani la buget pentru ele, să ne spună, nu să ne mintă că nu s-au consumat", a spus, la rândul său, şeful SC Turism Felix, Florian Serac.
Hotelierii au spus că prăbuşirea industriei ospitalităţii va afecta automat şi alte sectoare economice.
"Când se închide un hotel efectul merge în lanţ. Este afectată activitatea în domeniul producţiei de pâine, carne, lapte, legume şi fructe... Se vor pierde multe locuri de muncă", a spus managerul complexului Perla din Băile 1 Mai, Dan Văţean.
Potrivit hotelierilor, sprijinirea domeniului HoReCa este cu atât mai necesară cu cât, deşi a dus greul crizei declanşate de pandemie prin restricţiile impuse de autorităţi, turismul furnizează 8% din PIB şi încă 4% prin activităţile conexe.
La protestul de marţi a fost prezent şi primarul Cristian Laza (foto sus), fost director de hotel în Băile Felix, care şi-a susţinut foştii colegi. "Suntem solidari cu colegii din staţiune. Măsurile care-i afectează pe ei ne afectează şi pe noi, pentru că 60% din bugetul comunei Sânmartin provine din industria HoReCa", a spus acesta.
Proteste în faţa restaurantelor
În același timp, în Oradea, mai multe localuri - precum Allegria, McNeil, Rivo, Via29, Due Fratelli, Rosecaş, Medietarana şi sala de evenimente Pallazo - au fost închise în acelaşi interval de timp, iar angajaţii au ieşit în faţa acestora pentru a trage un semnal de alarmă.
"12.000 de companii riscă falimentul", se arată pe una dintre pancartele purtate de angajaţii Allegria.
"Angajaţii sunt coloana vertebrală"
Printre protestatari s-a numărat şi Tiberiu Ban (foto jos), care de 30 de ani este ospătar şi îi place să interacţioneze cu clienţii săi. "După acele luni în care am fost în stare de urgenţă, abia am aşteptat să revin la muncă, să fiu mai aproape de colegi şi de clienţi. Problema este că Guvernul ne ţine în promisiuni de prea mult timp, iar acum au anulat şi tichetele de vacanţă din 2021, ceea ce ne va aduce alte pierderi", a declarat Ban, angajat la pensiunea Allegria din Băile 1 Mai.
Şeful său, Mircea Popa, administratorul restaurantului Allegria din Oradea şi al pensiunii cu acelaşi nume din Băile 1 Mai, a spus că în 2020 cifra de afaceri a firmei a scăzut cu aproape 45% şi că industriua HoReCa se simte umilită de guvernanţi.
"Mă aflu aici cu angajaţii, care sunt de fapt coloana vertebrală a firmei şi fără de care nu am fi rezistat în perioada asta. Deşi ne-a fost greu le-am dat asigurări că nu vom da pe nimeni afară pentru că toată lumea are familii de întreţinut. Este umilitor ceea ce ne fac politicienii, noi nu cerem bani, cerem soluţii pe care le aşteptăm de prea mult timp", a spus Popa (foto jos).
Sprijiniţi cu bani de acasă
Imediat în vecinătatea localului, alte 11 femei, angajate la restaurantele McNeil de pe strada Republicii şi Corneliu Coposu protestatu în frunte cu şefa lor, ținând pancarte asemănătoare în mâini.
Acestea s-au plâns că, pe lângă faptul că în ultimul an vânzările au scăzut dramatic şi chiar s-au temut că îşi vor pierde locul de muncă, autorităţile le-au "vânat" continuu.
"Noi suntem la limită. Am avut scăderi uriaşe, am întreţinut afacerea cu bani din casă ca să nu dăm angajaţii afară. Poliţiştii n-au făcut decât să vâneze şi să penalizeze angajaţii pentru doar un minut sau două în plus cât dura până primea clientul comanda. În schimb am primit numai promisiuni deşarte, iar noi ne chinuim să supravieţuim", a susținut Ana Chilba, proprietara lanţului de fast-food-uri McNeil din Oradea şi Băile Felix.
Protestul a durat între orele 12 şi 12.30, manifestări de acest gen având loc în mai multe locuri din ţară, ca de exemplu în județul Alba. Potrivit Alba24, inclusiv reprezentanții restaurantelor și cafenelelor din Alba Mall au întrerupt activitatea, în semn solidaritate cu breasla, dar și ca un mesaj public către autorități.
Potrivit cifrelor vehiculate de reprezentanţii HoReCa la nivel național, pierderile înregistrate de fiecare societate de profil pe fondul restricţiilor impuse s-au ridicat anul trecut a circa 120.000 euro.
Numărul de unităţi şi de angajaţi din acest domeniu s-a redus de la 400.000 de salariaţi şi 40.000 de firme în 2019 la circa 280.000 de angajaţi şi 28.000 de firme anul trecut.