A doua zi după alegeri s-a întâmplat ceva peste care PSD-iștii au trecut foarte ușor. „Tătucul” lor, Ion Iliescu, nu doar că l-a felicitat pe Nicușor Dan, ci a și îndemnat partidele, inclusiv pe cel pe care l-a condus, să treacă peste orice animozități și să sprijine „instituția prezidențială în efortul de a asigura stabilitate, continuitate și direcție clară pentru țară”.
Acel Ion Iliescu care deplângea „întinarea nobilelor idealuri ale comunismului”, acel Ion Iliescu care și-a pătat mâinile cu sânge la mineriade, dar și acel Ion Iliescu căruia România îi datorează, totuși, consensul de la Snagov (1995), convingând toate partidele să susțină aderarea la UE și la NATO. Atunci, ca în „spovedania unui învins”, bătrânul edec comunist, pocăit, a optat, între ideologia falimentară pe care o servise o viață și țara al cărei președinte era, pentru viitorul acesteia într-o alianță economică și una militară care s-o protejeze de marele urs de la Răsărit.
Românii picați sub vraja falsului suveranism (ce înseamnă neutralitatea în raport cu Rusia se vede în Ucraina, în Basarabia, în Georgia și peste tot unde popoarele încearcă să se elibereze!) își argumentează votul dat AUR și POT zicând că nu-i putem alege tot pe cei care au ruinat România și să ne așteptăm la rezultate diferite. Un fake, căci România, cu toată corupția, incompetența și indolența politicienilor, nu e nici pe departe în ruină, ci mult peste ce-a fost în Epoca de Aur.
După alegerile prezidențiale, partidele sunt obligate, toate, să admită că au înșelat multe așteptări ale oamenilor, că și-au batjocorit chiar propriile ideologii - PSD a uitat ce-i social-democrația, PNL liberalismul -, și să se întoarcă la Snagov, acum, pentru a salva ce-am câștigat de-atunci.
Trecut din mâinile lui Ciolacu în cele ale lui Grindeanu, adică tot un drac, PSD pare însă să dezerteze de la responsabilitatea guvernării pentru a se refugia în opoziție alături de „suveraniști”. Ca să-și ascundă lașitatea, promite - câtă generozitate! - că va susține un guvern minoritar. Nu ar fi un remake după filme pe care deja le-am mai văzut (părăsirea guvernării cu PD-L din 2008, camuflarea în spatele tehnocraților lui Cioloș din 2015), ci o eroare la pătrat, care de data asta s-ar sfârși cu un rezultat contrar celui scontat.
În loc să se întărească în timp ce alții duc greul, PSD riscă fie să-l preia neobositul Ponta și să-l strice și mai tare, fie să-i fugă parlamentarii, primarii și activiștii ba la AUR, ba la noul partid pe care Claudiu Târziu se pregătește să-l rupă din AUR. Iar la următoarele alegeri, epuizat, de ce ar alege „suveraniștii” o copie vopsită în roșu când vor fi având la îndemână și originalul de AUR, și alte cópii?
După ce românii au ales o direcție onestă, PSD ar trebui să facă același lucru: să-și arunce peste bord nordișii de tot felul. Asta, firește, dacă țin mai mult decât la ciocoism la social-democrație.