Seceta cronică afectează opt comune din Bihor, în șase dintre ele fiind instituite restricții în furnizarea apei potabile către consumatori, iar în celelalte două apa de băut fiind distribuită cu cisterne.

„Facem un apel și asigurăm consultanță primarilor în vederea regândirii sistemelor de alimentare cu apă”, a spus directorul tehnic al Administrației Bazinale de Apă Crișuri în cea mai recentă reuniune a Colegiului Prefectural, cerând primăriilor să înceapă demersuri pentru realizarea de foraje de mare adâncime.

Comune cu restricții

Aprovizionarea cu apă de băut pentru populație este în pericol pe fondul secetei severe și îndelungate, a avertizat Simona Andrișca (foto), directorul tehnic al ABA Crișuri, la reuniunea de joi a Colegiului Prefectural Bihor, în cadrul căreia a prezentat o informare la zi privind situația unităților administrativ-teritoriale cele mai afectate.

„Din păcate, situația din punct de vedere hidrologic nu s-a îmbunătățit. La nivelul județului Bihor avem opt UAT-uri afectate, unele major”, a spus reprezentanta ABA Crișuri, arătând că în Remetea, Curățele, Țețchea, Șuncuiuș, Vadu Crișului și Buntești există restricții de furnizare a apei pe timpul nopții, iar în Buntești și pe timpul zilei, deoarece la robinete nu mai curge apă între orele 12.00 și 17.00.

În două comune, Derna și Popești, situația este și mai gravă: după ce râul Bistra, din care își aprovizionau amândouă sistemele de canalizare, a secat complet, de două săptămâni primăriile aduc apă cu cisternele.

„Încercăm să prelungim rezerva”

Cea mai gravă situație este în bazinul hidrografic Barcău, a spus Simona Andrișca, unde singura sursă de apă a rămas acumularea de la Suplacu de Barcău, cu o capacitate de stocare de 6 milioane metri cubi, dar care mai are apă în proporție de circa 20%. „Niciun litru de apă nu mai este adus de afluenți, pentru că au secat”, a explicat reprezentanta ABA Crișuri.

Prin urmare, pentru întreaga comună Suplacu de Barcău și pentru Petrom, cel mai mare operator economic din zonă, precum și pentru localitățile din aval, „dăm drumul din acumulare la maximum 310 metri cubi de apă pe secundă, pentru că încercăm să prelungim rezerva cât putem”, a spus Andrișca.

Foraje de mare adâncime

Reprezentanta ABA Crișuri a afirmat că seceta este, de fapt, una prelungită, începută în 2022: „Până în 2022 n-am avut în niciun an restricții, de atunci rezerva de apă este tot mai mică și tot mai multe localități sunt afectate în fiecare an”.

Din acest motiv, a continuat Simona Andrișca, „facem apel către UAT-uri și asigurăm consultanță asigurăm consultanță primarilor în vederea regândirii sistemelor de alimentare cu apă, să facă demersuri pentru realizarea de foraje de mare adâncime, de 180-200 metri”.

„Suntem în „război” climatologic, pur și simplu nu mai plouă, cursurile de apă sunt secate și trebuie să luăm apa din puțuri”, a spus directoarea tehnică a ABA Crișuri.

Școală fără școală în Popești

Situația în comuna Popești este atât de gravă încât autoritățile iau în calcul noi măsuri excepționale înaintea începerii noului an școlar, a spus prefectul Marcel Dragoș (foto): „Acolo sunt 600 - 700 de elevi, ne gândim la o soluție ca în noul an școlar să pornim cu două săptămâni de Școala Altfel”, ceea ce înseamnă, practic, că elevii nu vor face cursuri.

Prefectul a accentuat și el că inclusiv sucursala Bihor a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare trebuie să „gândească soluții de reținere a apei astfel încât în perioadele de vară să nu ne mai confruntăm cu acest fenomen”, cerând decolmatarea canalelor, proiectate cu zeci de ani în urmă ca mijloace de apărare împotriva inundațiilor, dar devenite de câțiva ani potențiale „bazine” pentru reținerea apelor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!