Recenta dezvăluire a BIHOREANULUI privind recunoaşterea de către Marea Lojă Naţională a României a unei loje locale - Varadinum, în care s-au întovărăşit politicieni din USR cu politicieni din PSD, la fel cum în trecut, într-o altă lojă, Ţara Crişurilor, s-au înfrăţit alţi PSD-işti cu PNL-işti - a stârnit sute de comentarii, confirmând în plus justeţea demersului jurnaliştilor. E, clar, un subiect de interes public!

Nu doar pentru că MLNR, care i-a primit pe "varadini" în "obedienţa" sa, este o organizaţie pe care Guvernul a calificat-o "de utilitate publică", din cele ce primesc gratuit bunuri din partea statului, ci şi pentru că între masoni există legături ce determină decizii politice, juridice, administrative, economice. Oamenii au tot dreptul, ca atare, să ştie cine e mason, şi însăşi legea îi obligă pe cei care ocupă poziţii publice să-şi declare apartenenţa la masonerie. Doar că majoritatea nu o fac. Dimpotrivă, încălcând jurământul depus la "iniţiere", că vor respecta legile ţării, o ascund. 

"Aşa se explică unele lucruri!", a remarcat un cititor, ex-USR-ist, despre tovărăşia dintre deputatul Silviu Dehelean, fostul subprefect Daniel Palaghianu, senatorul wannabe Flavius Bunoiu şi liota de PSD-işti din gaşca lui Emilian Pavel. Politruci cu "viziuni" declarat opuse, "progresişti" pro LGBT cu "retrograzi" tradiţionalişti, "oameni noi" cu "ciumaţi roşii"... O fraternitate despre care niciun USR-ist de rând nu avea habar.

Ce leagă indivizi aparent aşa diferiţi? Sunt prea multe indiciile că nu idealuri înalte, nu clamata dorinţă ca "dintr-un om bun să devii unul şi mai bun", ci propriile interese personale, căci, între altele, masonii jură şi să se ajute reciproc în orice împrejurare a vieţii.

Or, despre această întrajutorare, evaluând retrospectiv unele fapte, avem motive să credem că poate chiar dărâma instituţii ale statului care le periclitează interesele. Să ne amintim că, în 2017, DNA Oradea i-a inculpat pentru fals în declaraţiile de interese pe chestorul Liviu Popa şi judecătorul Ovidiu Galea, care şi-au ascuns apartenenţa la masonerie după ce primul a trenat anchetarea afacerilor unui alt frate, patronul CIAC Ioan Mintaş, iar celălalt i-a rezolvat un proces.

După doi ani, avocatul Răzvan Doseanu producea un imens scandal cu o înregistrare din sediul DNA Oradea care a dus nu doar la excluderea din instituţie a celor mai activi procurori, ci la însăşi castrarea ei, căci de atunci DNA Oradea a "intrat în adormire", nemaigăsind nici urmă de corupt. Şi, iată, în noiembrie 2022, descoperim, la reuniunea masonică surprinsă de BIHOREANUL, că Doseanu nu e doar "maestru" în Barou, ci şi în masonerie, întrebarea fiind, aşadar, dacă nu cumva masoneria a îngropat DNA Oradea. 

Întrajutorarea masonică, "discretă", cum zic edulcorat purtătorii de şorţuleţe, poate fi de fapt subversivă şi tocmai de aceea apartenenţa la masonerie trebuie cunoscută. Ţinută ascunsă, acoperă complicităţi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!