La o zi după percheziţiile declanşate de Parchetul General la sediile şi punctele de lucru ale unor firme din grupul European Food and Drinks Group, pentru suspiciuni de evaziune fiscală şi delapidare, fraţii Ioan şi Viorel Micula au transmis prima reacţie oficială în care susţin că vor demonstra fără dificultate caracterul legal al tranzacţiilor investigate, reluând totodată argumentele privind litigiul internaţional câştigat împotriva statului român.

Investitorii bihoreni susţin că, în peste 30 de ani, au „construit cu seriozitate un business” care oferă locuri de muncă şi contribuie la economia locală şi naţională, şi sunt convinşi că verificările vor confirma legalitatea activităţilor.

„Vom dovedi fără nicio dificultate că toate tranzacțiile efectuate rezultă din relații comerciale reale, efective, prestate și evaluate corect. (...) Suntem convinși că, odată finalizate verificările, rezultatele vor confirma corectitudinea activităților noastre. În această perioadă, ne concentrăm pe ceea ce știm cel mai bine: să oferim produse de calitate și să fim un partener de încredere pentru consumatori, angajați și comunități”, se arată în reacția oficială transmisă presei marți după amiaza.

În document este reamintit şi contextul litigiului cu statul român, fraţii Micula arătând că România a fost obligată în 2013, printr-o hotărâre a tribunalului arbitral ICSID al Băncii Mondiale, să plătească despăgubiri semnificative, de 75 milioane euro plus dobânzi, pentru încălcarea drepturilor lor în 2005. Ei susţin că aceste despăgubiri li se cuvin, întrucât statul ar fi epuizat toate căile de atac, iar sentinţa ar fi definitivă şi executorie în peste 150 de ţări.

Potrivit acestora, Comisia Europeană a intervenit ulterior în mod arbitrar, declarând, în premieră, despăgubirile drept ajutor de stat ilegal şi solicitând României să le recupereze, deşi cazul viza o perioadă anterioară aderării la UE.

Ei consideră demersul discriminatoriu în raport cu alte situaţii similare, menţionând drept exemple cazurile Vattenfall (Suedia) v. Germania, EDF (Franţa) v. Ungaria, JGC v. Spania şi Gavazzi (Italia) v. România. „Toate aceste hotărâri arbitrale au fost achitate integral către investitori fără a se avansa teoria că plata despăgubirilor ar fi ajutor de stat ilegal”, afirmă comunicatul.

„Fiecare stat membru al UE este cel care decide, în funcție de interesul politic de la acel moment, dacă alege să respecte  dreptul  internațional  sau  nu. O  asemenea  conduită  discreționară, precum cea a României, puneserios sub semnul întrebării respectarea statului de drept în România, ceea ce trage un semnal de alarmă investitorilor străini interesați în a mai investi pe termen lung. Indiferent de finalitatea demersului aflat pe rolul Curților UE, hotărârile Curților din SUA rămân intacte și executorii împotriva României”, arată frații Micula.

Documentul notează şi că, în SUA, România ar fi încercat fără succes să blocheze executarea hotărârii ICSID, dar instanţa federală din Washington ar fi confirmat în 2019 că statul datorează încă peste 356 milioane de dolari, sumă în continuă capitalizare şi care ar creşte automat odată cu orice sume confiscate în România. Tot acolo, în 2020, ar fi fost impuse sancţiuni săptămânale pentru neexecutare, care ar totaliza circa 15,2 milioane de dolari.

La final, fraţii Micula avertizează că îşi rezervă dreptul de a acţiona în justiţie orice persoană sau entitate care transmite informaţii false, distorsionate sau incorecte despre activitatea sau interesele lor comerciale.

Citiţi în întregime punctul de vedere al fraţilor Ioan şi Viorel Micula: 

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!