Nu mai puţin de 9 oameni au murit în Bihor de luni până marţi dimineaţă pe fondul infectării cu SARS-CoV-2, iar alte 306 persoane au fost diagnosticate cu virusul, potrivit celei mai noi actualizări a situaţiei pandemice date publicităţii de Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Bihor.

Cele 306 noi infectări au fost confirmate în urma efectuării a 1.890 teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 16,19% din totalul acestora. Odată cu ele, bilanţul de la începutul pandemiei a ajuns în judeţ la 32.981 îmbolnăviri, dintre care 28.977 s-au încheiat cu vindecări.

De menţionat că nivelul de infectări raportat marţi dimineaţă este cel mai mare din acest al patrulea val al pandemiei, precedentul fiind înregistrat sâmbătă, când au fost anunţate 256 de infectări. Recordul absolut de la începutul pandemiei, cu 378 îmbolnăviri, datează din 5 noiembrie 2020.

Pe de altă parte, 1.649 din totalul infectărilor consemnate în Bihor s-au soldat cu decese, după cum rezultă din comunicatul comun al DSP şi Prefecturii Bihor, ceea ce înseamnă că în ultimele 24 de ore au murit încă 9 oameni, cei mai mulţi de până acum în valul al patrulea. Între aceştia, şi o femeie, gravidă, în vârstă de 32 ani, care a ajuns direct la UPU la finele lunii trecute şi apoi la ATI, unde a agonizat 11 zile, după ce timp de o săptămână se "tratase" acasă cu paracetamol.

În întregul judeţ sunt în prezent 2.355 persoane infectate, dintre care internate în stare gravă şi critică la Terapie Intensivă 49.

Singurul aspect pozitiv este că în ziua precedentă în Bihor s-au vaccinat încă 1.739 persoane, totalul celor vaccinate complet ajungând la 146.300 (27,08% din populaţia eligibilă, cu vârste de cel puţin 12 ani).

În ce priveşte incidenţele, "topul" este dominat de comunele Spinuş (12,23 la mia de locuitori), Ţeţchea (11,21) şi Cetariu (7,92), în alte 21 unităţi administrativ-teritoriale fiind mai mari de 4, între care şi Oradea (4,97 la mia de locuitori).

Vezi mai jos rata de infectare în fiecare unitate administrativ-teritorială din Bihor!