Șoferii care suferă de anumite afecțiuni oftalmologice sau psihice, au probleme legate de consumul de alcool ori urmează tratamente medicamentoase care le afectează capacitatea de a conduce vor fi evaluați după norme medicale actualizate, începând din 6 noiembrie. Ministerul Sănătății a modificat condițiile pentru obținerea și reînnoirea permisului auto, introducând precizări privind evaluarea individuală, avizele de specialitate și controalele periodice. Ordinul nu stabilește limite de vârstă pentru șoferi și nici nu obligă toți conducătorii auto să își refacă analizele medicale.

Noile prevederi, prevăzute în Ordinul Ministerului Sănătății 1.829/2026, se aplică atât persoanelor care solicită pentru prima dată permisul, cât și celor care trebuie să îl reînnoiască. Condițiile diferă în funcție de categoria vehiculului, fiind mai stricte pentru conducătorii de camioane și autobuze decât pentru șoferii de autoturisme.

Problemele de vedere, evaluate individual

O parte importantă a reglementărilor privește persoanele care au probleme cu vederea. La examinarea pentru obținerea sau reînnoirea permisului, medicii vor verifica dacă acestea văd suficient de bine atât în față, cât și în lateral. În funcție de afecțiune, pot fi făcute verificări suplimentare pentru a stabili cât de bine văd noaptea, dacă sunt deranjate puternic de lumina farurilor sau dacă văd dublu, adică percep două imagini în loc de una.

Pentru șoferii de autoturisme, permisul va putea fi eliberat sau reînnoit, în cazuri excepționale, chiar dacă nu îndeplinesc toate cerințele obișnuite privind vederea. Condiția este ca medicul oftalmolog să confirme că problema nu afectează siguranța la volan, iar persoana respectivă să promoveze și un test practic suplimentar.

Reguli speciale sunt prevăzute pentru persoanele care văd doar cu un ochi. Acestea pot avea permis dacă văd suficient de bine cu ochiul sănătos și medicii confirmă că s-au adaptat acestei situații.

În schimb, dacă un șofer își pierde recent vederea la un ochi sau începe să vadă dublu nu mai are voie să conducă timp de cel puțin șase luni, perioadă necesară pentru adaptare.

„După expirarea acestei perioade, conducerea autovehiculelor este permisă în baza unui aviz favorabil emis de medicul specialist oftalmolog și a avizului expertului auto”, se arată în ordin.

În cazul persoanelor care suferă de boli de ochi ce se pot agrava în timp, permisul poate fi eliberat sau reînnoit cu obligația efectuării unor controale periodice, la intervale stabilite de medicul oftalmolog.

Ce se întâmplă cu șoferii care au afecțiuni psihice

Persoanele care suferă de tulburări psihice grave, care le afectează judecata, comportamentul sau capacitatea de reacție și adaptare, pot fi declarate inapte pentru conducerea autovehiculelor. În asemenea situații, permisul nu poate fi eliberat sau reînnoit.

Există însă și excepții. O persoană diagnosticată cu o asemenea afecțiune poate primi sau reînnoi permisul dacă medicul specialist care o tratează consideră că starea sa de sănătate îi permite să conducă în siguranță și emite un aviz favorabil.

Medicul poate impune și controale periodice, a căror frecvență este stabilită în funcție de evoluția bolii și de perioada în care simptomele s-au ameliorat sau au dispărut.

Prin urmare, un diagnostic psihiatric nu înseamnă automat pierderea dreptului de a conduce. Contează gravitatea afecțiunii și concluziile evaluării medicale.

Alcool sau droguri?

Reguli explicite sunt stabilite și pentru persoanele care au probleme cu alcoolul. Permisul nu va putea fi eliberat sau reînnoit celor care, în urma evaluării medicale, sunt diagnosticați cu dependență de alcool ori cu alte tulburări provocate de consumul acestuia, incompatibile cu șofatul în siguranță.

Persoanele care au suferit anterior de dependență pot obține sau reînnoi permisul după o perioadă în care nu au mai consumat alcool, dacă medicul confirmă că afecțiunea este în remisiune și emite un aviz favorabil. Acestea trebuie să respecte și programul de monitorizare medicală stabilit de specialist.

Restricțiile se aplică și persoanelor dependente de droguri sau celor care, în urma evaluării medicale, sunt considerate inapte să conducă în siguranță din cauza consumului unor asemenea substanțe.

În cazul medicamentelor, nu orice tratament împiedică obținerea permisului. Sunt vizate cele care afectează capacitatea de a conduce, inclusiv combinațiile de medicamente care pot avea asemenea efecte, potrivit evaluării medicale de specialitate.

Permisele rămân valabile

Noile norme nu înseamnă că șoferii care suferă de afecțiunile enumerate își pierd automat permisul de conducere. Ordinul stabilește în principal condițiile medicale pentru obținerea și reînnoirea documentului.

În cazul celor care au deja permis, retragerea acestuia se face după o procedură distinctă, prevăzută de Codul rutier. Astfel, dacă o unitate medicală autorizată constată că un șofer este inapt medical pentru conducere, trebuie să comunice rezultatul poliției rutiere în termen de o zi. Poliția dispune retragerea permisului, iar titularul nu mai are dreptul să conducă din momentul în care îi este comunicată măsura.

Noile criterii medicale vor fi aplicate începând cu 6 noiembrie 2026.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!