Consiliul Local Oradea a adoptat luni, cu unanimitate de voturi, două noi regulamente care interzic accesul cu autovehiculele în zonele pietonale şi obligă orădenii să îşi întreţină spaţiile verzi din jurul imobilelor sub ameninţarea unei amenzi de 2.500 lei.

"Să nu mai văd maşini pe pietonal!"

Şoferii care intră cu maşina pe zonele pietonale din centrul oraşului vor cădea sub incidenţa Regulamentului privind accesul controlat al vehiculelor în zona pietonală centrală, care prevede amenzi usturătoare.

"Pentru ca aceia care intră cu maşinile în zonele pietonale nou create din pieţele Unirii şi Ferdinand sau străzile Alecsandri, Aurel Lazăr, Libertăţii, Iosif Vulcan, Republicii să simtă că au intrat unde nu au voie, amenzile au fost crescute la 2.500 lei", a declarat primarul Florin Birta, luni, în conferinţa de presă care a precedat şedinţa în plen a Consiliului Local.

Potrivit primarului, contravenienţii vor avea posibilitatea să achite în termen de 15 zile jumătate din minimumul amenzii, dar tot vor avea de achitat 1.250 lei. "Vreau să nu mai văd maşini parcate pe noul trotuar de pe Iosif Vulcan şi în alte zone pietonale", a spus primarul.

Excepţie de la regulament vor face riveranii care nu au altă cale de acces, maşinile de transport valori ale instituţiilor bancare din zonă şi maşinile de aprovizionare ale localurilor, care vor putea circula între orele 7 şi 9.

L-ai distrus, îl "cumperi"...

Şoferii nu doar că vor fi amendaţi pentru intrarea cu maşina pe un spaţiu pietonal, dar vor fi și obligaţi să plătească pentru pagubele provocate.

"Dacă o maşină a lovit un stâlpişor pe strada Aurel Lazăr, de exemplu, pe lângă că șoferul va fi amendat că a intrat într-o zonă pietonală, în cadrul procesului verbal se vor trece şi daunele pe care le-a făcut", a spus Birta.

Spre exemplu, pentru distrugerea unei bucăţi de grătar de protecţie pomi din Piaţa Unirii, contravenientul va avea de plătit 3.000 lei, pentru un metru pătrat de pavaj din piatră naturală din Piaţa Ferdinand va datora 1.400 lei, iar pentru un metru de rigolă din strada Aurel Lazăr va datora 1.100 lei.

La fel, pentru un stâlp de iluminat de 4,3 metri şoferul va plăti 6.300 lei, pentru un corp de iluminat încastrat în pavaj pentru iluminatul faţadelor va datora 2.265 lei, iar pentru un rastel de biciclete va avea de achitat 1.700 lei.

Grădinărit obligatoriu

Cel de-al doilea regulament adoptat luni vizează, pe de altă parte, administrarea şi întreţinerea spaţiilor verzi din municipiu.

"Vechiul regulament privind întreţinerea spaţiilor verzi a fost atacat şi anulat în parte de instanţă. Acest lucru a dus la o anomalie: pentru orădenii care locuiesc la case era obligatoriu în continuare să cureţe în jurul lor, pe când cei care locuiau la bloc, nu", a explicat primarul Birta.

Pentru a pune capăt acestei duble măsuri, municipalitatea şi-a întemeiat noul normativ pe OUG 195 din 2005 privind protecţia mediului, care obligă populaţia să întreţină spaţiile verzi din jurul imobilelor până la carosabil.

În loc să predea riveranilor spaţiile verzi aferente fiecărui imobil pe bază de protocol, ca până acum, municipalitatea le va comunica amplasamentele arondate prin registrul de spaţii verzi şi le va cere să le întreţină.

Pentru a-i determina pe orădeni să se conformeze, amenda a fost stabilită la sume între 1.000 lei şi 2.500 lei.

Primarul Florin Birta îşi doreşte ca ambele normative să intre în vigoare şi să fie aplicate încă din cea de-a doua jumătate a lunii septembrie.

Faţadele la curăţat!

Pe de altă parte, Primăria supune în prezent dezbaterii publice un proiect de regulament care prevede, printre altele, obligativitatea orădenilor care locuiesc în zona centrală şi pe principalele artere din oraş de a le întreţine.

"E păcat ca o clădire reabilitată să nu fie întreţinută, de aceea venim cu un regulament. Avem două tipuri de curăţare a faţadelor: îndepărtarea manuală a impurităţilor, iar, în cazul în care nu funcţionează, va fi folosită o metodă fizică - chimică prin utilizarea unor echipamente şi soluţii compatibile cu materialele folosite la faţade", a spus Birta.

Potrivit primarului, o astfel de metodă a fost folosită la curăţarea palatului Stern din strada Republicii 10.

"În anul 2019 am curăţat acea clădire cu soluţie mecanico - chimică şi nici astăzi nu sunt urme de păianjen şi impurităţi. Cu această metodă se oferă o garanţie de 4-5 ani că faţada se va menţine în această stare", a declarat edilul.

Conform facturilor, curăţarea faţadei palatului a costat undeva la 15 lei pe metrul pătrat.

Între taxa specială şi reducerea de impozit...

Potrivit proiectului de regulament, Poliţia Locală va emite în fiecare an o notă de evaluare a stării de curăţenie a faţadei imobilului. Nota va prevedea un termen de conformare de 1-3 luni în funcţie de complexitatea lucrărilor.

"După expirarea termenului, poliţiştii locali vor constata dacă proprietarii au curăţat faţada. În caz contrar se va aplica o amendă de 500 lei pe fiecare proprietate individuală", a arătat Birta.

Prevederea se va aplica inclusiv în cazul clădirilor publice, chiar dacă acestea sunt scutite de impozit pe proprietate.

În cazul în care proprietarii nu se vor conforma nici după ce au fost amendaţi, Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor din Judeţul Bihor va comanda curăţarea faţadelor unei firme de profil, după care îşi va recupera cheltuiala de la proprietarii imobilului sub forma unei taxe speciale. Aceasta va avea titlu de creanţă şi va fi recuperată la plata impozitului pe proprietate.

"Pentru orădenii care se conformează regulamentului venim şi cu o facilitate. În momentul în care ţi-ai curăţat faţada clădirii prin tratare fizico-chimică vei fi scutit de 50% din plata impozitului pe un an de zile", a spus edilul.

Facilitatea nu se acordă în cazul curăţării manuale a faţadei pentru că "peste 2-3 zile s-ar putea să fie înapoi cum a fost".

Regulamentul, publicat pe portalul Primăriei pe 6 august, va mai rămâne în dezbatere publică săptămâna aceasta, după care va fi supus votului în prima şedinţă de Consiliu Local.

Primarul Florin Birta îşi doreşte ca regulamentul să fie în vigoare la începutul anului viitor, pentru a putea fi aplicat începând din primăvară.