Hoţia arde! La propriu. La aproape 15 ani de când fantomatica firmă Top Construct a furat peste 2,5 milioane lei, după ce, cu complicitatea edililor de atunci ai oraşului, a falsificat documente ce atestau finalizarea lucrărilor pentru reabilitarea reţelei de apă şi canalizare din Beiuş, aceasta e în continuare nefuncţională, fapt ce pune vieţile locuitorilor în pericol.

Hidranţii montaţi nu pot fi folosiţi, iar în cazul unui incendiu, pompierii se descurcă cum pot, luând apă din Valea Nimăieşti sau din piscinele beiuşenilor.

Dosar de top

Cum s-a putut construi o reţea de apă şi canalizare nefuncţională într-un oraş? E rezultatul unei escrocherii comise de compania Top Construct, cu ajutorul edililor, după ce în 2007 a pus mâna pe un contract de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din Beiuş, în valoare de peste 4,5 milioane lei, plătit din fonduri ale Ministerului Mediului şi din bugetul local.

Din totalul sumei, în 2007 şi 2008 firma a încasat aproape 2 milioane lei în baza unor acte măsluite, cum că a finalizat lucrări prevăzute în contract, în realitate neterminate. În plus, folosindu-se de un act fals purtând antetul şi ştampila Primăriei, administratorul Top Construct a lichidat şi depozitul bancar de 750.000 lei reprezentând garanţia de bună execuţie a lucrărilor. Nu mai puţin de 16 persoane au fost cercetate în dosar, atât funcţionari din Primărie, cât şi reprezentanţi ai firmei, ba şi o directoare de sucursală BRD.

După aproape un deceniu, în iunie 2016, 7 persoane au fost condamnate definitiv pentru înşelăciune şi falsuri şi au fost încarcerate. Între acestea, fostul primar PSD şi fost subprefect al Bihorului, Nicu Silviu Odobasianu (4 ani de detenţie), Viorel Iuhas, fost viceprimar şi preşedinte al comisiei de recepţie a lucrărilor (3 ani şi 10 luni), directorul Top Construct, Ciprian Berindea (5 ani şi 9 luni) şi fostul primar PNL Adrian Domocoş (2 ani şi 1 lună).

Flăcări şi frică

Ce-a rămas în urma lor? O reţea de apă şi canalizare neterminată, care n-a putut fi dată în folosinţă nici până azi. Motivul? "Până în acest moment reţeaua nu a fost preluată de Primărie de la conctructorul iniţial. Nimeni nu a făcut nimic, ea a rămas nefuncţională zeci de ani", spune primarul Beiuşul, Gabriel Popa.

Între timp, CAO furnizează apă prin reţeaua veche. "Noi avem o reţea de 82 kilometri în Beiuş, pe raza căreia se află 330 hidranţi funcţionali. Aşteptăm o hotărâre de Consiliu Local că să o putem prelua şi pe cea nouă", spune directorul tehnic al Companiei de Apă Oradea, Cristian Popa.

Cert e că în noua reţea sunt cuprinşi 41 de hidranţi amplasaţi de Top Construct, care nu pot fi folosiţi fiindcă nu au apă. S-au făcut mai multe expertize, au fost la faţa locului profesori universitari din Cluj şi Timişoara, dar fără rezultat: în continuare reţeaua este nefuncţională.

Beiuşenii nu sunt afectaţi direct, folosind reţeaua veche, dar le e frică de fiecare dată când în oraş izbucneşte un incendiu. "Când apar flăcări ne rugăm să nu fie într-un loc unde sunt puşi hidranţii reţelei ăsteia. De multe ori pompierii aduc apă din Criş, că n-au de unde altundeva", explică un localnic.

Primarul dă, totuşi, asigurări că reţeaua va putea fi folosită în curând. "În acest moment aşteptăm. Reţeaua este acum în expertiză şi vom constitui o comisie care o va prelua. În cel mult 2 luni o vom preda Companiei de Apă Oradea", promite încrezător Gabriel Popa.

Pericol de explozie

Pompierii cunosc situaţia, de aceea sunt pregătiţi mereu să... improvizeze. În 22 mai, pe strada Horea din centrul oraşului, au fost chemaţi să intervină în incinta unui depozit de substanţe chimice, unde izbucnise un incendiu. Ajunşi la faţa locului, au avut nevoie şi de ajutorul unui echipaj de cercetare şi evaluare chimică, radiologică şi nucleară, existând riscul unei explozii.

În timpul intervenţiei rapide, doi pompieri au încercat în zadar să folosească un hidrant din apropiere, căci nu avea apă. Ca să ajungă la unul funcţional, militarii au fost nevoiţi să treacă prin grădina unui localnic, până la o sursă de apă situată la 140 de metri distanţă, pe strada Cloşca nr. 7, reuşind să stingă flăcările abia după 40 de minute. Din fericire nici o persoană nu a fost rănită, dar au ars 10 tone de azot, 3 tone de nitrocalcar şi 60 de anvelope.

Apă din piscină

Şi la începutul anului trecut, pompierii din Beiuş au apelat la metode ingenioase pentru a stinge un incendiu izbucnit în cartierul construit de fundaţia Habitat pentru Umanitate unde locuiesc familii sărmane.

Echipajele nu au putut folosi nici atunci hidranţii din apropiere pentru a stinge flăcările care au cuprins două case, astfel că, pentru a asigura continuitatea refulării apei, au alimentat autospecialele cu apă dintr-o piscină şi din Valea Nimăieşti. În final, focul a fost lichidat după o oră şi jumătate, fără ca nimeni să fie rănit. Dar oare cum va fi data viitoare?