La finalul lunii martie, Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, adopta trei propuneri legislative iniţiate de către parlamentari prin care se modifica aceeaşi lege, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Dintre aceste modificări, doar una a reuşit să intre în vigoare, cea care permite persoanei amendate să atace procesul-verbal şi la judecătoria de domiciliu, nu numai la judecătoria de la locul săvârşirii faptei, cum era reglementat anterior. Celelalte două au fost atacate de Avocatul Poporului la Curtea Constituţională, fiind declarate neconstituţionale cu unanimitatea voturilor judecătorilor curţii.

După ce, în iunie, legea care prevedea închisoare pentru neefectuarea muncii în folosul comunităţii nu a trecut testul constituţionalităţii, în 21 septembrie şi ultima lege a fost declarată neconstituţională.

Această lege prevedea că în cazul amenzii sub 3.000 lei, procedura de judecată va fi scrisă şi pe formulare. Petentul trebuia să completeze un formular, iar dacă formularul nu era completat bine, primea un alt formular de completare a formularului iniţial. Acestea trebuiau transmise "organului", care era obligat să răspundă, evident, tot pe formular. Instanţa decidea ulterior dacă judecă numai pe formulare sau şi cu prezenţă, fără a exista însă criterii clare.

Potrivit comunicatului Curţii Constituţionale, decizia nefiind încă motivată, Curtea a reţinut că, din cauza modului în care este redactată legea criticată, procedura de judecată a plângerii contravenţionale împotriva sancţiunii avertismentului sau a amenzii de până la 3.000 lei este imposibil de aplicat, astfel că legea contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componentele referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.            

De asemenea, Curtea a reţinut că lipsa căii de atac a apelului împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea contravenţională, în ipoteza în care sancţiunea contestată este avertismentul sau amenda care nu depăşeşte suma de 3.000 lei, contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!