România arde, la propriu, pe câmpii. La finele săptămânii trecute, pompierii din Bihor au făcut cunoscut că anul acesta au intervenit pentru stingerea a 767 incendii de vegetație, cu peste o treime mai multe decât în tot anul trecut, șeful ISU Crișana, generalul Sorin Caba, descriind o realitate de balamuc: după ce pompierii sting focurile, unii proprietari își incendiază din nou terenurile, supărați că n-a ars tot.

O fac din lene, ignoranță, lipsă de educație. E mai ușor să împrăștii benzină și să dai foc decât să cureți un teren de resturi vegetale. Doar că focul nu se oprește unde se termină proprietatea celui care l-a aprins: alimentat de secetă și de vânt, scapă de sub control, mistuie culturi, păduri, hambare și case, punând în pericol, uneori, inclusiv viețile incendiatorilor.

Culmea prostiei e că unii dau foc terenurilor ca să le raporteze ca fiind „curățate” și astfel să încaseze subvențiile de la APIA, deși incendierea este interzisă și, deci, îi poate lăsa fără bani. Așadar, își distrug pământurile, își primejduiesc bunurile și riscă să piardă inclusiv ceea ce sperau să câștige.

Pentru isprăvile lor plătim, însă, toți. Într-o perioadă de secetă prelungită, când sursele de apă se împuținează și localități întregi au fost alimentate cu cisterne, pompierii consumă și apă tot mai puțină, și carburanți tot mai scumpi, și timp, și alte resurse pentru a stinge focuri care n-ar fi trebuit aprinse. Bani publici făcuți scrum din cauza prostiei câtorva.

Dar România nu-și dă foc doar la ogoare, ci și în sens figurat, iar incendiul care îi face scrum țesutul social lasă urme mult mai adânci decât cele de pe miriști. Ne incendiem singuri și societatea, și țara. Cu aceeași inconștiență cu care unii aprind uscăturile de pe câmpuri, alții întrețin ura, violența și agresivitatea, convinși că așa fac „curățenie generală”. Pe rețelele de „socializare”, războiul hibrid întreține neîncrederea, confecționează dușmani, transformă frustrările în furie, incendiază creiere. Politicienii extremiști și adepții lor, în loc să stingă focul, sunt tocmai cei care toarnă benzina: pentru ei, fiecare om înrăit este un potențial vot câștigat.

Așa ajungem să ne urâm, să ne dărâmăm instituții, să vedem trădători peste tot și să confundăm libertatea cu dreptul de a distruge, cu anarhia. În loc să edificăm, demolăm. Și, ca pe ogoare, dacă n-a ars destul, mai punem foc încă o dată și încă o dată.

Tragedia e, însă, că o țară nu se poate reclădi la nesfârșit din cenușa propriei prostii și, după cum nici dintr-un ogor pârjolit nu crește bunăstarea, nici din scrumul României nu răsare o Românie mai bună. Fiecare incendiu, real sau figurat, ne costă - siguranță, încredere, bani. Ne sărăcește nu doar material, ci și moral, psihic, social, iar nota de plată nu o achită piromanii care ațâță focul, nici politicienii convinși că vor profita de el. Sub o formă sau alta, va ajunge, ca totdeauna, tot la noi, la fiecare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!