Nicolae Ciucă a anunțat vineri, în ziua în care trebuia să-și depună mandatul, că nu va renunța la funcția de premier, în favoarea lui Marcel Ciolacu, partenerul de coaliție, astfel că „rotativa” se amână până când va lua sfârșit greva din educație.

„Am avut discuții până aseară târziu și am convenit ca până la soluționarea acestor probleme să nu îmi depun mandatul și să-mi asum responsabilitatea funcției de premier”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, în cadrul unei declarații comune de presă susținute alături de șefii celorlalte două partide din coaliție, președintele PSD, Marcel Ciolacu, și președintele UDMR, Kelemen Hunor. 

Cu această ocazie, Nicolae Ciucă a subliniat că discuțiile cu sindicatele din educație vor continua și a făcut un apel la profesori să renunțe la grevă.

La rândul său, președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că decizia de amânare a rotativei guvernamentale este cea corectă. „Consider că decizia luată de noi trei e una corectă, ne-o asumăm împreună, împreună vom continua să soluționăm cât mai repede această problemă categoric legitimă. Trebuie să avem echilibrul de a găsi momentele cele mai prielnice și împreună ne-am asumat că prioritatea numărul unu sunt profesorii și sistemul de sănătate. Cred că este decizia corectă. Tot împreună vom găsi calendarul cel mai bun pentru rocada guvernamentală”, a afirmat șeful PSD, citat de Hotnews.ro.

Pe aceeași linie și-a ținut discursul și liderul UDMR, Kelemen Hunor, precizând că „în continuare este nevoie de predictibilitate și responsabilitate”.

Spotmedia.ro amintește că, în urmă cu două zile, Nicolae Ciucă a anunțat că își depune vineri mandatul, pentru realizarea rotaţiei la guvernare, conform protocolului PSD-PNL. Joi, președintele Klaus Iohannis a afirmat că rotativa guvernamentală ar putea fi pusă în standby. „Fiind azi, joi, și greva încă neîncheiată, vom vedea dacă reușim să începem procedura rocadei guvernamentale acum sau peste câteva zile. Nu e important dacă mâine sau peste o săptămână se face rocada. Important este să avem o procedură clară, să avem stabilitate. Mâine ar trebui să înceapă procedura, asta dacă mâine se încheie greva. Atunci e nevoie ca Guvernul și coaliția să negocieze în continuare. Nu cred că se va face rotația în timpul unor negocieri”, a afirmat șeful statului. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!