Ruina fostei fabrici Avântul din Oradea, din strada Dimitrie Cantemir nr. 24, va fi demolată pentru a face loc unui bloc de locuinţe cu şapte etaje, din care ultimele două retrase.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, Comisia Municipală pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a dezbătut vineri 69 de lucrări propuse de diferiţi beneficiari orădeni.

Din ruină, bloc...

Specialiştii au dat aviz de oportunitate pentru Planului Urbanistic Zonal aprobat prin Hotărârea de Consiliu Local 50 din 2019 în sensul demolării ruinei fostei fabrici Avântul, aflată într-un stadiu avansat de degradare.

"Iniţial prin PUZ-ul aprobat s-a propus reconversia acestei clădiri într-un bloc de locuinţe cu 34 apartamente, însă în urma expertizelor tehnice s-a constatat că imobilul existent nu poate fi restructurat, motiv pentru care se propune demolarea în întregime şi construirea unei noi clădiri pe acelaşi amplasament, dar cu amprentă mai mică la sol şi regim de înălţime mai mare", se menţionează în comunicatul Primăriei.

Viitorul bloc de locuinţe va avea subsol, parter, cinci etaje şi încă două etaje retrase.

Fostul magazin Mercur se reabilitează

În cadrul aceleaşi şedinţe, comisia a aprobat, la cererea Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice Bihor, și reabilitarea faţadelor şi învelitorilor clădirii fostului magazin Mercur din strada Republicii 3 - 5.

"Momentan, imobilul se află într-o stare de degradare. De menţionat că, prin proiect, faţada clădirii îşi păstrează forma iniţială: rămâne cărămida aparentă care va fi curăţată, restul faţadei se va reabilita, iar învelitoarea va fi din tablă fălţuită de culoare gri antracit", a declarat viceprimarul Arina Moş.

Imobilul va fi reabilitat prin programul multianual de reabilitare a faţadelor clădirilor situate în ansamblul urban al centrului istoric Oradea.

Imobil nou pe strada Satelitului

Pe de altă parte, CMUAT a mai avizat vineri construirea unui imobil din strada Satelitului nr. 23 şi demolarea construcţiilor existente.

Potrivit Planului Urbanistic de Detaliu, clădirea va avea spaţii comerciale la parter şi locuinţe la cele două etaje din care unul retras.

Terenul, în suprafaţă de 980 metri pătraţi, se află în imediata vecinătate a ansamblului Cazarma Husarilor.

Propunerea privind construcția imobilului a mai fost discutată în CMUAT în luna aprilie însă atunci proiectul a primit aviz negativ.

La acea dată comisia a invocat printre altele dimensiunile prea mari ale construcției și apropierea de Cazarma Husarilor care ar pune în umbră monumentul.

„Noua volumetrie va trebui să arate mai mult respect față de monumentul istoric”, declara la acea dată arhitectul șef al orașului, Radu Fortiș.

Cazarma Husarilor, acum în ruină, se numără printre puţinele monumente orădene rămase în picioare încă din secolul XVIII.

Construcția cu destinație militară a avut de-a lungul timpului mai mulţi proprietari şi a găzduit, pe rând, ateliere, depozite, birouri şi chiar locuinţe.