Un localnic din Finiş tocmai a câştigat un proces cu Primăria păstorită, încă, de faimosul „Lintea”, alias Ioan Man, un PSD-ist ajuns de mirul lumii din cauza limbajului colorat şi dat pe mâna procurorilor pentru furt de lemne din pădurea comunei.

Fermierul Boros Lorand s-a plâns inițial procurorilor din Beiuș că edilul a comis un ditamai abuzul, anulându-i o adeverință cu suprafața de teren deținută, necesară pentru încasarea subvenției de la APIA, astfel că în ultimii 3 ani omul a pierdut vreo 5.000 lei.

În ciuda măgăriei evidente, procurorii n-au găsit nicio problemă, dar noroc că judecătorii de la Tribunalul Bihor au fost mai breji și au decis săptămâna trecută contrariul, într-un proces civil deschis în paralel, explicând că Primăria l-a lăsat pe cetățean fără bani în mod nejustificat, prin încălcarea legii.

Ca atare, acum fermierul cere printr-un alt proces ca, pe lângă banii pierduţi, să-i fie acordate și despăgubiri, pe care, bineînțeles, i le va plăti Primăria, nicidecum edilul Man, care nu s-a mai înscris în cursă pentru un nou mandat, dar a băgat-o candidată pe propria nevastă, angajată a instituției.

Culmea ironiei, sloganul ei de campanie este „Dacă doriți schimbare în Finiș, votați Man Apolonia!”. Asta deși e clar că afacerile rămân în familie...


 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!