City managerul Oradiei, Mihai Jurca, și CEO-ul HiSky, Iulian Scorpan, au semnat joi, la Chișinău, contractul de asociere în participație între societatea Air Oradea și operatorul de transport aerian care are una dintre baze în capitala Republicii Moldova.

Anunțul a fost făcut în aceeași zi atât de Consiliul Județean Bihor, cât și de Primăria Oradea, cele două instituții fiind asociate în compania locală Air Oradea, înființată în 2021 cu scopul de a atrage zboruri pe aeroportul local. 

În baza acestui contract, valabil vreme de cinci ani, HiSky va opera zboruri de linie de la Oradea la București și la Londra, precum și zboruri charter către trei destinații de vacanță, care urmează să fie anunțate. 

Vor fi 5 zboruri pe săptămână, pe ruta Oradea – București și retur, precum și 3 zboruri pe săptămână pe ruta Oradea – Londra și retur.

„Investiția noastră de 750 de mii de euro pentru un business plan de 5 ani a fost gândită pentru a dezvolta zboruri stabile și pentru a susține eforturile deschiderii unei baze operaționale de pe Oradea, care ne va permite pe viitor să gândim și alte direcții de dezvoltare. Raportat la cifra de afaceri a business plan-ului, investiția publică este de 2%, riscul operării fiind asumat de compania HiSky. Doresc să mulțumesc conducerii companiei, domnului Iulian Scorpan, și echipei sale pentru încrederea pe care ne-o oferă prin deschiderea de noi zboruri de pe Aeroportul Oradea”, a precizat Mihai Jurca, city managerul Oradiei, potrivit comunicatului CJ Bihor.

CEO-ul HiSky a vorbit, la rându-i, despre deschiderea unei baze operaționale la Oradea și despre legăturile pe care orădenii le vor avea, inclusiv cu metropola New York.

„Bihorul este unul dintre județele cu potențial, care a fost, până acum, slab deservit de transportul aerian. De aceea, am ales să stabilim aici cea de-a patra bază operațională a companiei, după București, Cluj și Chișinău. Pentru început, vom opera zboruri către două destinații. Prin ruta către București vom oferi, însă, orădenilor acces la întreaga noastră rețea de destinații. Avem un sistem de legături extrem de bine pus la punct, ceea ce înseamnă că din Oradea, cu doar o scurtă oprire în capitală, pasagerii vor putea ajunge în alte zece orașe din Europa și din Statele Unite. Practic, zborul de la Oradea la New York va avea o durată de numai 12 ore”, a declarat Iulian Scorpan.

În această perioadă, compania HiSky face demersuri pentru rezervarea sloturilor de zbor, astfel încât cel târziu în luna octombrie 2024 să înceapă operarea curselor. 

HiSky are o flotă de 8 aeronave de tip JET, cu configurații variate: 4 aeronave cu 180 de locuri, 1 aeronavă cu 144 de locuri, 2 aeronave cu 220 de locuri și 1 aeronavă cu 275 de locuri (aeronava cu care operează zboruri către SUA). 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!