Trei localități din Bihor - Oșorhei, Ceica și Curtuișeni - vor avea săli de sport noi, iar Primăria Sălard va avea sediul extins și reabilitat, cu bani de la Ministerul Dezvoltării.
Anunțul a fost făcut joi, prin comunicat, de UDMR Bihor (și nu de minister, cum ar fi fost firesc). Citându-l pe președintele formațiunii județene, Cseke Attila, ministru al Dezvoltării, informarea arată că „s-au semnat contractele de execuție de lucrări pentru patru obiective de investiții din județul Bihor”.
Sală cu tribună de 180 de locuri la Oșorhei
Conform documentului, sala de sport din comuna Oşorhei va fi avea o tribună de 180 de locuri.
"Zona parterului va fi dedicată elevilor / sportivilor şi activităţilor sportive, iar zona de la etaj va fi dedicată gradenei pentru spectatori care va putea găzdui până la 180 persoane în timpul competiţiilor de la nivel local", se arată în comunicat.
Sala va avea şi vestiare moderne, grupuri sanitare, duşuri şi un cabinet de prim ajutor.
”Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat 8,5 milioane de lei pentru această investiție, iar termenul de finalizare este de 12 luni”, explică informarea.
Săli de sport și în Ceica și Curtuișeni
Celelalte două săli de sport din comunele Ceica şi Curtuişeni vor avea câte un teren cu dimensiuni de 9x18 m şi dotări precum spaliere, bănci de gimnastică, panouri de baschet, 4 vestiare cu duşuri, grupuri sanitare şi cabinete medicale de prim ajutor.
Acestea au primit o finanţare în valoare totală de 4.779.955 lei de la același minister, iar termenul finalizării lucrărilor este de şapte luni.
Primăria Sălard intră în reabilitare
Acelaşi comunicat mai anunță și că a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru reabilitarea şi extinderea sediului primăriei Sălard.
Proiectul va fi realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții.
Lucrările vor consta în "extinderea clădirii actuale cu un corp cu regim de înălţime parter + mansardă, înlocuirea acoperişului existent, înlocuirea tâmplăriei exterioare, adoptarea unor soluţii de iluminat eficient energetic, a unor soluţii de încălzire respectiv soluţii de optimizare a utilizării energiei printr-un Building Management System, refacerea finisajelor interioare, montarea unui sistem de energie regenerabilă compus din 8 panouri fotovoltaice de 265W", se arată în comunicat.
Valoarea contractată este de peste 15,8 milioane lei, iar termenul de realizare a investiţiei este de 26 luni.
„Ministrul bihorean al dezvoltării, Cseke Attila, este convins că aceste investiții vor avea un rol important în dezvoltarea comunităților locale”, a transmis UDMR Bihor, precizând că proiectele „pornesc de la solicitări ale comunităților locale, iar după aprobarea de către Ministerul Dezvoltării a finanțării proiectele au intrat în procedură de achiziție publică”, joi fiind semnat contractul de execuție a lucrărilor.