Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, s-a lovit de o problemă... familială. Pe 30 mai, UO a primit o hotărâre a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) prin care propria soție, Simona Bungău, și colega acesteia de la Medicină, Simona Cavalu, cunoscută pentru plagierea unui profesor britanic, au fost sancționate pentru abateri în cercetare.

Laolaltă cu alți trei profesori din țară, Simonele au fost anchetate pentru că în anii 2021 și 2022 au publicat un număr suspect de mare de articole, 65 Bungău și 52 Cavalu, multe cu coautori din Asia, Africa și țări arabe, fiind și premiate de Ministerul Educației drept cele mai prolifice cercetătoare din țară.

Hărnicia celor două fusese anchetată de comisia de etică a UO, care nu le-a găsit nicio vină, în schimb CNECSDTI a concluzionat că în 27 dintre articolele lui Bungău și în 2 ale lui Cavalu acestea n-ar fi avut „contribuții semnificative”, ci ar fi fost doar „proof readers”, adică evaluatori ai unor lucrări deja scrise, motiv pentru care le-a sancționat cu avertisment scris și obligația de a rectifica articolele, plus, în cazul „doamnei rector”, și cu interdicția de a participa 5 ani la concursuri.

Hotărârea a fost publicată pe 11 iunie și pe site-ul CNECSDTI, de unde însă a dispărut în câteva ore, explicația aflând-o Bihorel: decizia nu avea avizul juridic obligatoriu al Ministerului.

Mai mult, conform noii Legi a Învățământului Superior, în vigoare din toamna trecută, CNECSDTI nici nu are abilitatea să ancheteze cadre didactice, ci doar cercetători, ceea ce înseamnă că hotărârea nu va produce în veci efecte. Numai bine pentru rectorul Bungău, care nu riscă să se pună rău cu consoarta...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!