Lucrările de execuție a pasajului suprateran de la intrarea în Oșorhei dinspre Aleșd, de-a lungul DN1, demarate în luna februarie, au ajuns aproape la jumătate.

Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat marți, în teren, că stadiul lucrărilor este deja de 40%, iar constructorii vor să termine lucrările în iulie, chiar dacă termenul de predare este luna noiembrie.

Constructorii s-au mobilizat

„Astăzi, stadiul lucrărilor este de 40%, fiind practic realizată toată infrastructura acestui pasaj și se continuă lucrările de suprastructură. (...) Asocierea de firme care realizează lucrarea este formată din Freyrom, Procons Group și alte două companii, care au susținut acest ritm foarte alert. Termenul de finalizare este luna noiembrie, însă, cel târziu în luna august, acest pasaj va fi dat în funcțiune. Constructorul chiar și-a asumat a doua parte a lunii iulie, dar ne-am luat o marjă și, în luna august, acest pasaj va fi funcțional”, a declarat Mălan, marți, într-o conferință de presă ținută pe șantier.


(sursa foto: CJ Bihor)

Lucrările dificile s-au finalizat

În fiecare zi, firmele constructoare aduc pe șantier circa 35-40 de muncitori. „Mobilizarea este bună, vremea a ținut cu noi, nu au fost probleme deosebite. Partea de lucrări dificile a fost depășită, acum urmând lucrările de volum. Materialele sunt aprovizionate, deci nu ar trebui să existe probleme organizatorice sau alte probleme neprevăzute”, a declarat Vlad Moldovan, managerul general al Procons Group.


Ioan Gligor, Mircea Mălan și Vlad Moldovan (de la stânga la dreapta)

La viitorul pasaj au fost turnați toți piloții fundației, 24 la număr, iar acum se lucrează la un canal colector pentru apele pluviale.

Fără trafic greu prin Oșorhei

Pasajul rutier din Oșorhei, construit de-a lungul DN 1, va avea o lățime a carosabilului de 8,5 metri și o lungime totală de 437 metri. Odată ce va fi finalizat, CJ Bihor va discuta cu CNAIR și cu Poliția Rutieră despre reglementarea traficului rutier în zonă, astfel încât prin satul Oșorhei să treacă cât mai puține vehicule grele, dat fiind că șoferii au la dispoziție și centura ocolitoare a localității.

În prezent, pe această centură circulă mașinile care ies din Oradea spre Cluj și majoritatea șoferilor care vin dinspre Cluj spre Oradea, astfel că traficul este îngreunat uneori. Totuși, se circulă mai bine decât se circula prin Oșorhei, localitate care, în 24 de ore, era traversată de peste 24.000 de vehicule.

„Este cel mai aglomerat punct din județul Bihor (n.r. intersecția de la intrarea în Oșorhei dinspre Aleșd) și tocmai de aceea am început cu acest loc. Vom continua cu alte locuri în care există un conflict în trafic, pentru a face viața oamenilor cât mai bună”, a mai spus Mircea Mălan.

În cadrul aceluiași proiect, în mijlocul satului Oșorhei, la intersecția cu drumul județean 767E, se va realiza o bandă suplimentară pentru viraj la stânga. Totodată, în localitate se vor amenaja 6 treceri de pietoni cu iluminat LED, o trecere pentru amfibieni și benzi de acces pentru sensul giratoriu care va rămâne sub pasajul suprateran aflat în lucru.

Mai urmează 7 pasaje

„Acesta este primul din cele 8 pasaje pe care Consiliul Județean Bihor le va realiza în următoarea perioadă pentru a crește siguranța traficului, a reduce timpul petrecut în trafic și poluarea în zona orașului Oradea și în Zona Metropolitană. Acest proiect este cu finanțare europeană, în valoare de 28 de milioane de lei”, a mai declarat Mălan.


(sursa foto: CJ Bihor)

Prezent la conferința de presă, primarul din Oșorhei, Ioan Gligor, a declarat că lucrările sunt foarte importante pentru comunitatea sa. „Circulația era blocată până la jumătatea comunei, or de acum se va putea circula mult mai bine, iar cetățenii vor avea mai multă liniște”, a declarat Gligor. Ambuteiajele nu ar mai trebui să apară în Oșorhei, după ce infrastructura rutieră, acum aflată în lucru, va fi finalizată.

Mircea Mălan a precizat că următorul pasaj la care CJ Bihor va da startul lucrărilor este cel subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Oneștilor, unde licitația a fost finalizată și este în perioada de depunere a contestațiilor. „Sper să terminăm cât mai curând procedura și să începem lucrările efective”, a spus șeful CJ Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!