Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat intensificarea ritmului lucrărilor de reabilitare a barajului Leșu, prin trecerea la un program de muncă în trei schimburi. Astfel, șantierul funcționează fără întrerupere, 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână.
„Activitatea din șantier se derulează fără întrerupere, iar în această perioadă se intervine prioritar asupra taluzului barajului, unde se execută lucrări de betonare în vederea impermeabilizării structurii”, a declarat Pásztor Sándor, directorul ABA Crișuri.
Lucrările de reabilitare au început în luna mai, iar până în iulie echipele au lucrat în două schimburi. Odată cu introducerea schimbului III, autoritățile speră să accelereze etapele de execuție și să respecte graficul asumat prin contract.
Potrivit ABA Crișuri, în prezent lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 20%, cu un avans constant față de termenele intermediare stabilite.
Investiția este finanțată prin PNRR și are o valoare de 99 milioane lei (fără TVA). Termenul de finalizare este iunie 2026.