Soţii Adina şi Aurel Cioflan - ea fostă judecătoare ajunsă pensionară specială la nici 50 de ani, el şeful Biroului Control Intern din Poliţia Bihor -, pe care BIHOREANUL i-a prins că şi-au tras ilegal un ponton de lux în albia Crişului Repede, lângă vila lor din strada Făcliei, au acum alte bătăi de cap imobiliare.

Anul trecut, cei doi soţi, împreună cu o contabilă din oraş, au cumpărat un apartament într-o curte comună de pe strada Kogălniceanu, unde bărbatul mai este proprietar pe un apartament moştenit.

Noii proprietari le-au spus vecinilor că ar vrea să amenajeze un cabinet de notar public, actuala profesie a fostei judecătoare, şi au şi obţinut acordul majorităţii colocatarilor.

Problemele au început după ce soţii Cioflan au început lucrările de reabilitare, fără nicio autorizaţie, motiv pentru care vecinii i-au reclamat la Poliţia Locală.

Agenţii au confirmat că lucrările din centrul istoric al Oradiei sunt neautorizate, aşa că le-au făcut denunţ penal proprietarilor.

La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, procurorul Nicolae Creivean a clasat însă dosarul, după ce soţii Cioflan s-au plâns că... n-au ştiut că respectiva clădire este în centrul istoric, dar şi că n-au făcut decât reparaţii de urgenţă.

Iertaţi de procuror, şi-au obţinut autorizaţia de construcţie de la Primărie, iar vara aceasta s-au reapucat de renovări, inclusiv prin supraînălţarea clădirii.

Spre supărarea vecinilor, care constată că, dacă eşti "special", poţi scăpa uşor de orice probleme...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!