Jandarmeria Alba a anunțat că i-a sancționat pe șase bărbați din Bihor care au făcut scandal la cea mai recentă ediție a Târgului de Fete de pe Muntele Găina, un eveniment cu tradiție bogată.

„Duminică, 17 iulie, la ora 02.00, şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani, toţi din judeţul Bihor, s-au certat şi s-au înjurat, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, acutizate de consumul excesiv de alcool. Intervenţia oportună a echipajului de jandarmerie a prevenit escaladarea violenţei şi a prevenit apariţia unor vătămări corporale. Iniţiatorul scandalului a fost sancţionat cu amendă în valoare de 250 de lei, iar ceilalţi cu avertisment scris”, se arată într-un comunicat transmis de Jandarmeria Alba, publicat de Agerpres. 

De asemenea, conform jandarmilor, un părinte a fost amendat cu 250 de lei pentru că nu şi-a supravegheat corespunzător copilul minor, iar acesta, împreună cu doi prieteni, a incendiat un adăpost sezonier de animale. Totodată, prietenii minorului, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 250 de lei, pentru instigarea şi participarea la acţiunile minorului.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina se ține în fiecare an în preajma sărbătorii de Sfântul Ilie. Inițial, oamenii din zonă își vindeau produsele la acest târg, care a devenit însă în timp un loc în care, datorită faptului că erau mulți participanți, își găseau soț. Fetele mari duceau cu ele zestrea împachetată în lăzi sculptate cu motive florale.

În zilele noastre, Târgul de Fete înseamnă o sărbătoare cu concerte și târg cu produse tradiționale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!