Şcoala Gimnazială Juhász Gyula din cartierul orădean Episcopia va fi reabilitată printr-un proiect european de 11,4 milioane lei.

Urmează licitaţia lucrărilor...

Contractul de finanţare al investiţiei a fost semnat vinerea trecută de reprezentanţii municipalităţii, care urmează să scoată la licitaţie execuţia lucrărilor.

"Durata de execuţie a lucrărilor va fi de 24 luni de la semnarea contractului de lucrări. În perioada imediat următoare, Primăria va organiza licitaţia pentru lucrări, după care se va trece la reabilitarea şi modernizarea şcolii", a transmis luni Primăria Oradea printr-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, proiectul are ca scop creşterea eficienţei energetice a imobilului şcolii situat în strada Matei Corvin 5.

"Se propune ca această clădire să aibă spaţii moderne, curate şi multifuncţionale, din care se vor elimina finisajele parazitare, iar exteriorul degradat să fie curăţat şi reabilitat", a transmis Primăria.

Proiecte de 98 milioane lei

Municipalitatea orădeană a depus spre finanţare proiectul de reabilitare al şcolii în vara anului trecut prin Programul Regional Nord-Vest 2021 - 2027, pe un obiectiv specific care vizează "sprijinirea eficienţei energetice în clădirile publice, inclusiv clădirile de patrimoniu".

Pentru perioada anilor 2022 - 2023 municipalitatea orădeană a obţinut finanţare prin PNRR pentru reabilitarea a 26 de clădiri, proiecte în valoare de 78 milioane euro şi dotarea cu mobilier, echipamente IT şi materiale didactice pentru toate grădiniţele, şcolile şi liceele orădene (15 milioane euro).

Contractul de finanţare semnat vineri de municipalitate este al doilea promovat prin PNRR, după cel care prevede reabilitarea Liceului Teoretic German Friedrich Schiller (imobilul din strada Whilliam Shakespeare) cu o valoare de 3,2 milioane euro.

Astfel, Primăria Oradea are în implementare, în total, 29 de proiecte din fonduri europene în domeniul educaţiei, în valoare de 98 milioane euro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!