De ce suntem obligați să învățăm lecții de care nu suntem interesați și de ce se crede că dacă memorăm o lecție pentru un test, o vom și reține pentru a ne folosi de ea în viață? De ce ni se cere să devenim roboți într-o societate în care avem nevoie atât de mare de oameni cu adevărat normali? De ce nu putem să ne exprimăm așa cum știm noi mai bine? Sunt câteva din întrebările lansate, prin textul de mai jos, de un elev orădean de clasa a 12-a...
Cerem educație în școlile din România
Poate acum drumul de acasă spre școală e logarea în online, pentru a arăta că ești prezent la cursurile care în această perioadă se țin în acest mediu, dar știai că înainte de această pandemie peste 300.000 de copii se confruntau cu problema transportului spre școală și înapoi? Știai că o mulțime de elevi din România recurg la abandon școlar doar din acest motiv? Și știi de ce? Pentru că într-o Românie Normală a anului 2020 un amărât de om lucrează 12 ore pe zi timp de o lună, într-o fabrică, pentru ca mai apoi să primească un salariu de 1.500 de lei în mână.
Pentru mine, ca elev, e foarte greu să mă gândesc la toate nedreptățile care ni se fac, îmi este greu să mă gândesc la câtă răutate e în jurul meu și mi-e greu când îmi amintesc că Ministerul Educației e condus de oameni neinteresați de ceea ce se întâmplă. Nu e dureros că de luni de zile se ia în discuție subiectul că drumul elevului spre școală și înapoi acasă trebuie să fie gratuit, iar apoi se recurge la o "soluție" care spune că asta e imposibil?
Un sistem defect
Una dintre cele mai mari probleme ale sistemului de învățământ din România e că totul (și nimic) se face fără un punct de început, fără a gândi logic ce urmări poate aduce un cuvânt, o promisiune, o hotărâre pe care o face ministrul. S-a discutat problema toaletelor din curte, problemă cu care încă se confruntă o foarte mare parte din școlile din România, dar doar s-a discutat, de rezolvat nimic. Să nu mai spun de procentul mare de unități de învățământ preuniversitar care în continuare se confruntă cu problema dotării cu hârtie igienică și săpun.
„Comunism” în democrația anului 2020
Anul școlar 2019-2020 a continuat să se bazeze pe un sistem de educație învechit, un sistem comunist în care elevul e condus de un clopoțel, iar profesorul de un om care joacă rolul unui protector. Toate aceste probleme în mare parte nu îi implică pe profesori, nu ei sunt cei vinovați; poate problema la ei e doar pentru că și ei se lasă manipulați de tot acest teatru pe care cei de la conducere îl joacă în fața noastră.
Respectul meu pentru profesori va rămâne mereu acolo sus, pentru că, da, nu pot să ascund faptul că, de când studiez la liceul curent (CN "Onisifor Ghibu" Oradea) am întâlnit oameni minunați care m-au format, care m-au ajutat să mă cunosc mai mult, să am mai mult curaj în mine și, cel mai important, am învățat de la dânșii că succesul e în mâinile mele.
Aceeași structură, același sistem învechit
Am început anul școlar 2020-2021 cu o mulțime de incertitudini, față în față, dar în cumplită nesiguranță. Zvonuri se auzeau încă din septembrie că școala se va muta din nou în sistem online. Neliniștea și-a făcut prezența în interiorul nostru, mulți eram speriați de ceea ce va urma să se întâmple.
Iar acum, înainte de a continua, vreau să recunosc că scriu acest articol simțind un gol în mine, lacrimi pe obraz și durere în interiorul sufletului. Mi-e greu pentru că sunt la fel ca tine, la fel ca orice alt om care își dorește să facă ceva cu viața lui...
Evaluați pe competențe care nu ne aparțin
Pentru că într-o Românie normală, noi ca elevi suntem evaluați după competențe care nu ne aparțin, ne sunt predate 13 materii (sau chiar mai multe) despre care trebuie să știm că toate sunt importante, trebuie să ne ținem tari pe picioare și trebuie să știm că dacă nu vom învăța la fiecare materie vom fi evaluați cu un calificativ mic, pe motiv că nu suntem interesați de ceea ce suntem învățați de mentorul nostru.
Nu suntem înțeleși, noi nu evoluăm în funcție de ceea ce învățăm la fiecare materie în parte, evoluăm în funcție de exemplul pe care îl avem în fața noastră. De ce suntem obligați să învățăm lecții de care nu suntem interesați și de ce se crede că dacă memorăm o lecție pentru un test, o vom și reține pentru a ne folosi de ea în viață? De ce ni se cere să devenim roboți într-o societate în care avem nevoie atât de mare de oameni cu adevărat normali? De ce nu putem să ne exprimăm așa cum știm noi mai bine? Școala nu mai înseamnă educație. Sistemul e vechi și nepotrivit pentru elevii cu visuri.
Școala nu ne dezvoltă. De ce?
Avem clase cu copii de aceeași vârstă, dar de ce nu se face o clasificare în funcție de pasiuni? De ce trebuie să petrecem timp împreună cu elevi cu care nu avem nimic în comun? De ce nu suntem selectați în funcție de ceea ce ne place și de ce nu se pune accent pe dezvoltarea noastră?
Mergem la școală pentru a prezenta un referat, pentru a fi ascultați în fața clasei sau pentru a fi certați de profesori că nu reușim să reținem tot ceea ce ne predau. Nu avem o oră de time-management, o oră în care să învățăm lucruri care ne sunt folositoare în viață. Pe noi nu ne dezvoltă acest sistem de învățământ care încearcă să pună stăpânire asupra noastră, ci ne dezvoltă oamenii care știu că educația e mult mai mult decât ceea ce se învață într-o școală.
Știai că în Finlanda elevii de liceu au doar câteva ore obligatorii, iar pe celelalte și le aleg în funcție de interesele fiecăruia? Tot în Finlanda elevii au aceeași șansă la educație și nu contează mediul din care provin. La școală primesc câte o masă caldă în fiecare zi, iar la sfârșitul studiilor cu toții știu care este profesia potrivită pentru ei. Elevii sunt încurajați să devină cea mai bună versiune a lor.
Prin 2018, Liviu Pop, senator PSD și fost ministru al Educației afirma pentru Digi 24: „Nu putem compara România cu Finlanda sau alte state europene. Noi avem o elită extraordinară şi am văzut rezultatele la olimpiadele şi concursurile naţionale. În acelaşi timp, nivelul mediu al absolventului de şcoală trebuie crescut. Şi aici trebuie să luăm măsurile necesare sistemului de educaţie. Şi asta pleacă de la: 1. curriculum naţional, ce învaţă copilul la şcoală şi 2. cine îl face pe copil să înveţe, deci pregătirea cadrelor didactice. La ambele componente astăzi eu zic că suntem înaintea multor ţări din Uniunea Europeană”.
Cu toate că avem și elevi care ating performanțe, pentru că asta se întâmplă în fiecare stat, ce facem cu restul elevilor care își doresc să urmeze o școală, dar poate nu au această posibilitate? De ce lor le este luat acest drept, de a urma cursurile dintr-o școală gratuită, așa cum se dorește a fi școala din România?
„A doua noastră familie”
Dar la profesori se gândește cineva? Să îi împărțim în două categorii: cei care își fac meseria din plăcere și cei care o fac pentru ca din salariul pe care îl primesc să poată trăi decent. Pentru că, da, sunt profesori mulți care ajung să lucreze în învățământ doar pe ochi frumoși. Dar se gândește cineva că există acea categorie de profesori care își dau sufletul pentru ceea ce fac și, cu toate acestea, sunt plătiți tot cu un salariu modest?
Am auzit de multe ori pe unii zicând că meseria de profesor e floare la ureche, dar nu cred asta. Cunosc profesori care predau cu atât de multă atenție, și fac asta din dorința de a ne educa pe noi, elevii. Da, avem și elevi competenți care participă la concursuri și olimpiade și care obțin premii importante prin munca lor, dar problema e că pe cei care nu se descurcă la fel de bine ca și ceilalți nu îi prea ajută nimeni să ajungă pe drumul cel bun. Nu toți au aceeași motivație.
Pe site-ul portalinvatamant.ro am găsit următoarea afirmație: "Pentru elevi, cea mai mare problema a sistemului o reprezinta schimbarile frecvente de metodologie si lipsa unei reforme a educatiei. Lipsa unei strategii pe termen lung si aglomerarea inutila a materiei ii bulverseaza pe cei mai multi dintre elevi." Degeaba structura examenelor este schimbată an de an, dacă adevăratele probleme din sistem rămân acolo. Tocmai de aceea e nevoie atât de urgent de o schimbare. Cu toate că noi, cei care acum suntem la liceu, vom termina cu acestea, vor urma copiii noștri care s-ar putea să aibă aceleași experiențe neplăcute ca noi.
Mulțumiri tuturor cititorilor
Dacă ați ajuns până la final vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați acordat aceste câteva minute și ați citit tot. Ceea ce am scris aici nu e un atac la adresa Ministerului Educației sau altcuiva, ci sunt probleme clare de care se lovesc o mare parte din școlile din România și de care știu majoritatea elevilor și toți profesorii. De asemenea, tot ceea ce am scris face referire strict la sistemul de educație și nicidecum la o anumită școală.
Thomas Agud, elev
Thomas Agud are 18 ani și este elev la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” din Oradea, în clasa a 12-a, secția filologie-engleză. Împreună cu alți colegi dedicați, Thomas colaborează la un frumos proiect editorial al colegiului, intitulat LOGO Paper, unde publică numeroase articole de actualitate, despre preocupările lor.
”Este un portal spre cunoaștere și liberă exprimare. Vreau să fac jurnalism onest, împletit cu pasiune”, spune Thomas, iar BIHOREANUL îl ajută să își urmeze crezul, publicându-i textul de mai sus. El reprezintă gândurile autentice ale unui elev orădean și nu a avut nevoie de nicio editare.