Perioada considerată "La Belle Époque", prin care Oradea a trecut la finele secolului XIX şi începutul celui următor, a însemnat o modernizare şi dezvoltare economică şi socială fără precedent.
Între schimbările cele mai semnificative au fost şi cele din educaţie. BIHOREANUL vă prezintă o parte dintre cele petrecute în jurul anului 1900.
Învăţământ organizat
În Oradea modernă, apărută în anii 1850-1860 prin alipirea localităţilor Subcetate, Oraşul Nou, Olosig şi Velenţa sub o administraţie unică, deşi învăţământul nu era foarte bine reglementat la nivel local, funcţionau totuşi mai multe şcoli primare, cu precădere ale bisericilor, inclusiv un arhigimnaziu şi o Academie de Drept.
În cartea sa despre Oradea perioadei dualiste, istoricul Király Réka-Andrea arată că abia în 1868 a fost înfiinţat învăţământul de stat, după adoptarea unei legislaţii ce instituia obligativitatea acestuia pentru copiii între 6 şi 12 ani.
Primele astfel de şcoli s-au deschis în 1869, în zona centrală, în Velenţa şi în Oraşul Stelelor (azi Cantemir), având în total 959 de elevi, ulterior fiind înfiinţate atât şcoli primare, cât şi gimnaziale şi medii. Continuau să existe şi şcoli confesionale, inclusiv creşe şi grădiniţe patronate de culte, iar mai târziu grădiniţe de stat. Totuşi, dotările acestora şi calitatea educaţiei lăsau mult de dorit şi, chiar dacă ele au crescut rata de alfabetizare, populaţia avea o cultură generală precară. Mai mult, sute de copii nu urmau cursurile niciunei şcoli.
De stat şi confesional
În anul şcolar 1899/1900, în Oradea existau 62 de unităţi de învăţământ de toate gradele şi specializările, cu 10.785 elevi. În 1913/1914, funcţionau 72 de instituţii şcolare, cu 14.755 elevi, arată istoricul Fleisz János. Existau 16 grădiniţe, 42 de şcoli primare şi gimnaziale şi 10 profesionale, dar numai 13 dintre aceste unităţi erau de stat - 10 grădiniţe, 2 şcoli primare şi Şcoala Reală Superioară de Stat (foto), azi Colegiul Naţional Emanuil Gojdu.
Restul aparţineau Primăriei şi cultelor, cele mai multe Bisericii Romano-Catolice, în timp ce ortodocşii, greco-catolicii şi reformaţii aveau câte două, iar evreii şi evanghelicii câte una. Majoritatea erau şcoli primare - de fete, de băieţi sau mixte.
În 1868 era inaugurat Institutul Szent Vince (Sfântul Vincenţiu) pe strada Nogáll (azi Partenie Cosma). În clădirea care iniţial avea doar parter au funcţionat o creşă, o grădiniţă şi o şcoală elementară cu internat. În ultimele două decenii ale secolului XIX clădirea (care azi găzduieşte Liceul Teologic Romano-Catolic Szent László) a fost supraînălţată şi extinsă, fiind ridicată inclusiv o capelă, demolată mai târziu de comunişti.
Un alt institut era Szent József (Sfântul Iosif - azi sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor), o şcoală-internat construită între 1866-1879 la dorinţa episcopului Szaniszló Ferenc.
O altă clădire educaţională a fost ridicată între 1850-1860 de către mănăstirea Immaculata (foto) pe strada Nagy Teleki (azi Primăriei nr. 13). Terenul a fost donat de o văduvă, iar imobilul - ridicat în amintirea logodnei dintre împăratul Franz Joseph şi împărăteasa Elisabeta - găzduia o grădiniţă şi o şcoală elementară (azi aici funcţionând şcoala privată Winnie Academy).
Tot unui ordin de măicuţe, al ursulinelor, îi aparţinea gimnaziul de fete de pe strada Fő, acum Republicii (azi Liceul Ady Endre). Din 1856, aici funcţiona un liceu pedagogic, care pregătea dascăli pentru şcolile confesionale.
Pedagogie românească
În comitatul Bihor exista şi o reţea de şcoli confesionale susţinute de bisericile româneşti. Adesea preoţii satelor erau între puţinii ştiutori carte, aşa că slujeau şi ca învăţători. Dascălul Nicolae Firu arăta, acum un secol, că majoritatea acestor şcoli au fost create în secolul XIX în comunele ortodoxe, în baza Edictului de toleranţă al împăratului habsburg Iosif II.
74 de şcoli au fost înfiinţate după 1788, în cercurile Oradea, Beiuş şi Salonta. Exista o şcoală la o comună sau una la mai multe comune, dar condiţiile erau proaste, iar învăţătorii slab plătiţi, cheltuielile trebuind suportate de comunităţile locale.
Pe teritoriul Oradiei, prima şcoală confesională ortodoxă s-a deschis în Velenţa, în secolul XVI, şi abia în 1743 a apărut una şi în Oraşul nou, mutată ulterior, în 1790, într-o clădire lângă Biserica cu Lună, a cărei construcţie se finaliza. În 1912, şcoala din Velenţa avea 32 de elevi, iar cea din centru - 42. Învăţământul românesc era completat de Seminarul Teologic Greco-Catolic (foto), deschis în 1792 de episcopul Ignaţiu Darabant.
În 1891, după cum arată jurnalistul Nicolae Nistoroiu într-o carte despre învăţământul confesional din Bihor, învăţătorii ortodocşi puneau bazele unei asociaţii profesionale proprii, sub forma unei Reuniuni cu şase "despărţăminte", corespunzând celor şase zone din comitat: Beiuş, Beliu, Oradea, Peştiş, Tinca şi Vaşcău. Reuniunea funcţiona fără încuviinţarea autorităţilor, dată abia în 1906, când Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice de la Budapesta i-a aprobat Statutul.
Învăţământul mediu
Cea mai cunoscută şcoală medie din Oradea acelei vremi era Arhigimnaziul (Liceul) Premonstratens. A fost prima astfel de şcoală din oraş, creată după 1699 şi patronată câteva decenii de ordinul catolic al iezuiţilor. Din 1809 a trecut la premonstratenşi, funcţionând într-o clădire cu un nivel, situată pe locul Primăriei de azi.
În a doua jumătate a secolului XIX limbile de predare erau maghiara şi româna, dar a fost înfiinţată şi o catedră de limba română avându-i ca profesori pe Alexandru Roman, Dionisie Păşcuţiu şi Constantin Pavel.
În 1874, Arhigimnaziul s-a mutat într-o clădire nouă (foto), pe strada Úri (azi Roman Ciorogariu, clădirea fiind acum a Colegiului Naţional Mihai Eminescu), pe care o împărţea cu Academia de Drept.
La începutul anilor 1900, aici învăţau 710 elevi din clase de liceu, arhigimnaziul având un material didactic bogat, chiar unic în oraş, pentru predarea geografiei, astronomiei şi ştiinţelor naturii, inclusiv animalele împăiate. Liceul a fost desfiinţat în 1923.
Academia, înfiinţată de împărăteasă
Una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ superior din Ardeal, Academia de Drept din Oradea a fost înfiinţată în 1780 de împărăteasa Maria Tereza, cu o secţie de filosofie căreia în 1788 i s-a adăugat una de drept. Pregătea avocaţi şi funcţionari de stat, având 97 de studenţi în 1780, 241 - în 1848 şi 164 - în 1898. Durata studiilor era de doi ani, iar din 1864 de trei ani.
Se studia dreptul roman, dreptul penal şi filosofia dreptului, drept comercial şi cambial, drept civil austriac şi ungar, drept administrativ ungar, istoria dreptului şi drept canonic, la început în germană, apoi în maghiară. Studenţii proveneau din zona Partium (Crişana), îndeosebi etnici maghiari, dar şi români şi evrei.
Mediul academic superior local cuprindea şi un Seminar Teologic Romano-Catolic.
Pentru profesii
În Oradea anului 1913 funcţionau şi câteva şcoli profesionale, una fiind Şcoala comercială superioară din clădirea Halei Comerciale (foto), în care acum funcţionează Facultatea de Medicină şi Farmacie.
Primăria susţinea Şcoala profesională de industria lemnului şi metalurgică, pe cea comercială de ucenici, Şcoala de meseriaşi şi pe cea de muzică, Congregaţia Surorilor de caritate o şcoală de cusut, iar Fundaţia Bottó o şcoală de bucătari.
Cursurile de pregătire profesională s-au dezvoltat îndeosebi după 1884, când legislaţia obliga municipalităţile să le organizeze şi să pregătească ucenici. Cum exista o industrie prelucrătoare în creştere, pe la 1900 în Oradea erau circa 2.000 de ucenici de vârstă şcolară.
Tabloul învăţământului local la începutul secolului XX arată, aşadar, o organizare complexă, şcolile răspunzând diverselor necesităţi didactice şi de pregătire profesională, tipice unui oraş în dezvoltare.
ORDINE ŞI APĂRARE
Învăţământul militar orădean
Un loc aparte l-au avut în Oradea anilor 1900 şcolile cazone, una fiind Şcoala Regală de Cadeţi (foto), inaugurată în 4 octombrie 1898, într-un ansamblu de clădiri din colţul grădinii Rhédey cu strada Rulikowsky (azi Parcul Bălcescu colţ cu Calea Armatei Române, sediul Muzeului Ţării Crişurilor).
Proiectul era semnat de Alpár Ignác, iar imobilele au fost construite într-un singur an. Clădirea principală, cu parter şi trei etaje, găzduia săli de clasă şi de şedinţe, dormitoare, sală de lectură, sală de bal şi sală de biliard. Alte opt clădiri au fost ridicate în spate, pentru infirmerie, cazarea ofiţerilor şi recreere.
O altă instituţie cazonă era Şcoala de Jandarmi (foto), înfiinţată în 1909, care în 1913 a fost mutată într-un ansamblu tocmai construit pe actuala stradă a Universităţii. Aici existau săli de curs, dormitoare, cantină, bibliotecă, spaţii de recreere şi teren de instrucţie. Corpul profesoral era format din 32 de ofiţeri şi 44 de sergenţi, iar pregătirea dura 4-6 luni.
În perioada interbelică, în ansamblul Şcolii de Cadeţi s-au deschis Şcoala de Subofiţeri de Infanterie şi Comandamentul Diviziei 17 Infanterie, iar la Şcoala de Jandarmi s-au pregătit inclusiv ofiţeri şi subofiţeri.