Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Nu la fel gândesc aleșii marghitenilor. Săptămâna trecută, conduși de actualul viceprimar, care pe 9 iunie l-a bătut în alegeri pe edilul în funcție, așa încât din octombrie îi va succeda, consilierii a două dintre cele trei partide reprezentate în „parlamentul” local i-au trântit acestuia un proiect de 36 milioane euro, din care 30 milioane euro fonduri europene și 6 milioane euro contribuție de la bugetul local. Potrivit acestuia, orașul punea din bugetul propriu 6 milioane euro pe lângă cele 30 milioane euro de la UE, și își rezolva probleme importante: reabilitarea a 14 kilometri de străzi (carosabil și trotuare, plus amenajarea de piste pentru bicicliști), precum și achiziția a 5 microbuze electrice, în special pentru cursele spre parcul industrial aflat în construcție.
Motivul invocat de reprezentanții celor două partide, UDMR și PSD, este că Marghita are deja un credit de 30 milioane lei și nu-și mai permite altul pentru a asigura cofinanțarea. Primarul PNL-ist, care încă se bate pentru proiect, deși nu el va „tăia panglica”, susține, de cealaltă parte, că există cel puțin două soluții: fie contractarea unui nou credit (de pildă de la Banca Mondială, care pe 30 de ani percepe o dobândă de 2%/an), fie impunerea unor taxe (de exemplu pentru parcări).
Argumentele opoziției par să denote prudență, cele ale edilului ambiție. Aleșii UDMR și PSD zic, practic, că nu vor să înglodeze orașul în datorii, ignorând pe de o parte că fondurile UE pentru România se vor împuțina tot mai drastic, pe de alta că existența infrastructurii produce ea însăși dezvoltare. Dar și argumentul edilului este forte: pe lângă faptul că inexistența infrastructurii condamnă la subdezvoltare, prețul unui nou împrumut, de 6 milioane euro pe 30 de ani, ar fi neglijabil nu doar prin raportare la beneficiile aduse de celelalte 30 milioane euro nerambursabile, ci și comparativ cu risipa care se făcea în Primăria Marghita în precedentul mandat, cu edil UDMR. Cel actual a concediat 27 de angajați ai municipalității care tăiau frunze la câini, dar costau orașul 500.000 euro/an, deci 2 milioane euro/mandat. Așadar nu lipsa banilor ar fi problema reală, ci scopul pentru care aceștia sunt alocați.
A nu încerca să iei bani gratis doar pentru că trebuie să le adaugi și bani împrumutați înseamnă a nici nu-ți pune problema unui câștig, a unui progres, ci a alege stagnarea. Doar din bugetul propriu, Marghita nu-și va reabilita străzile și nu-și va cumpăra mijloace de transport în comun nici în 30 de ani de acum înainte, rămânând cum s-a obișnuit să fie: un târg prăfuit, resemnat și fără viitor.