Să fie nici prea tânăr, nici prea în vârstă, dar și în putere, și carismatic, să aibă experiență, dar nu și cicatrici, moderat, dar și însuflețitor, să fie cunoscut, dar nu și cu schelete prin dulap, și mai ales să nu fie membru în niciun partid. Cam ăsta ar fi profilul creionat de popor pentru viitorul președinte.
Abia ne-a trecut glonțul pe la ureche, că românii s-au năpustit pe „rețelele de socializare”, cu tot felul de propuneri. Fanii lui Georgescu, consecvenți, nu vor să renunțe la acesta, înverșunați că „tot sistemul s-a unit împotriva unui singur om”. Suveraniștii mai soft, precum cei din AUR, sunt în dilemă: l-ar susține pe Simion al lor, dar taman acesta îi descumpănește pledând pentru Georgescu.
„Europenii” sunt debordanți: Theodor Paleologu, Andrei Pleșu, Emil Hurezeanu, Nicușor Dan, Remus Cernea, Cristian Diaconescu, Corina Crețu, Vasile Bănescu, Cristian Diaconescu, Marian Preda, Daniel David... și lista poate continua. Unii de pe ea, cei cu experiență diplomatică și anvergură culturală, au vădite calități de președinte, alți sunt veleitari care au și transmis că ar accepta nominalizarea, deși ar pica lamentabil testul urnelor.
Politicienii, de data asta, sunt mai reținuți. Liberalul Ilie Bolojan a avansat ideea unui candidat comun sau „doi, maximum” din partea „blocului modernizator”, fără nume, cerând doar să aibă capacitatea „să unească toate Româniile”. Șeful UDMR, Kelemen Hunor, a trasat o linie roșie și groasă, nominalizând nu cine să fie, ci cine să nu fie: „nici Marcel, nici Ilie”. Asta, deși al doilea nu-și dorește, iar cel dintâi n-ar vrea să mai audă iar întrebări despre Bac, Nordis, Monaco...
În locul lui Marcel, pentru PSD a vorbit Grindeanu: cine nu-i de acord cu un candidat unic înseamnă că nu vrea să fie la guvernare. Și el a repetat: să nu fie „nici Ciolacu, nici Bolojan, nici Lasconi, nici Hunor”. O problemă, căci dacă președintele UDMR nu are niciun motiv să vrea, cum nu au nici cei ai PNL și ai PSD, vedeta USR ține musai. Lasă că în campanie furniza lozinci în loc de răspunsuri, iar după țipa că-i lovitură de stat și-i scria lui Donald. (Da, acel Trump pe care își dorise să-l bată cealaltă Kamală, aia originală).
Freamătul și heirupismul privind candidatul unic și viitorul președinte „european și democratic” îmi pare, însă, o păcăleală. La fel crede și intervievata BIHOREANULUI din această săptămână, politologul Cristina Matiuța, care consideră, de bun-simț, ca democrații de stânga să aibă candidatul lor și cei de dreapta pe al lor. A te tot speria de extremism în loc să-l înfrunți și să-l anihilezi înseamnă a fi complice, de fapt, la dorința partidelor de a-și ascunde lipsa de cadre și fuga de asumare. Un candidat unic nu ar fi decât o umbrelă de vreme rea, nu și un președinte pe picioarele lui, care să prezideze strunind, când e nevoie, în primul rând partidele.