Procurorul şef al DNA Oradea, Felicia Popovici, şi-a dat demisia din funcţie şi intenţionează să-şi continue activitatea în cadrul unităţii de parchet ca simplu procuror, solicitarea ei urmând să fie discutată săptămâna viitoare de Secţia de procurori din Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit documentului publicat pe site-ul instituției, CSM va analiza nota „privind solicitarea doamnei procuror Popovici Irina Felicia de eliberare din funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Oradea din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin demisie, şi continuarea activităţii la aceeaşi unitate de parchet".

Contactată de BIHOREANUL, șefa DNA Oradea, care şi-ar fi încheiat mandatul în funcţia de conducere abia în noiembrie 2021, a confirmat informația. "Mi-am înaintat demisia din funcţia de procuror şef pentru că voi intra în concediu prenatal, din 25 ianuarie, iar ulterior în concediu de maternitate. În acest fel, se poate organiza concurs, nu vor interveni blocaje în activitatea unităţii", a declarat Felicia Popovici (foto stânga).

Conform surselor ziarului, conducerea DNA Oradea va fi preluată, deocamdată cu delegaţie, de actualul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Bogdan Chiş (foto dreapta).

În vârstă de 42 ani şi având gradul profesional de procuror Parchet Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Chiş a activat de-a lungul carierei ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleul Silvaniei, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi, vreme de doi ani, ca procuror în cadrul Serviciului Teritorial Timişoara al DNA.

Felicia Popovici a preluat conducerea DNA Oradea în 2018, într-o perioadă tulbure pentru unitatea orădeană, pe fondul unor nemulţumiri legate de activitatea foştilor şefi, Ciprian Man şi Adrian Muntean, consemnate de inspecţiile centrale relizate la instituţie. Situaţia a culminat, la începutul anului 2019, cu scandalul înregistărilor dezvăluite de avocatul Răzvan Doseanu, scandal încheiat cu revocarea din serviciul teritorial a procurorilor Ciprian Man şi a lui Cristian Ardelean.

Problemele cu care s-a confruntat instituţia s-au răsfrânt vizibil şi asupra rezultatelor. În 2018, DNA Oradea a reuşit să trimită în faţa instanţei doar 4 rechizitorii în care au fost inculpate 6 persoane. Comparativ, în anul 2017, nici el unul strălucit, au fost emise 8 rechizitorii şi încheiate 2 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, privind 27 inculpaţi din care 2 cercetaţi în stare de arest preventiv. Pentru 2019, DNA nu a făcut public bilanţul defalcat pe serviciile din teritoriu.