Concursurile pentru ocuparea funcției de șef de secție clinică în spitalele publice din România au fost eliminate, după ce un amendament legislativ, introdus de parlamentari PSD, a fost aprobat de Camera Deputaților, iar legea a fost promulgată de Klaus Iohannis.

Potrivit unui articol publicat de Libertatea.ro, modificarea s-a produs la inițiativa senatorului PSD Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. În același articol se precizează că amendamentul a fost „șlefuit” cu sprijinul altor doi senatori PSD, totodată medici: bihoreanul Florian Bodog, care deține funcția de prodecan al Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea, și fostul manager al Institutului Matei Balș din București, Adrian Streinu-Cercel. 

De acum, funcția va fi ocupată „de către cadrul didactic universitar medical cu gradul cel mai mare de predare, la propunerea senatului universității în care se află instituția de învățământ medical superior, cu avizul managerului.”

Legea mai spune că se va organiza concurs, doar în cazul în care nu poate fi numit direct șeful de secție: „din lipsa unui cadru didactic cu funcție de predare sau în cazul în care există mai multe persoane care îndeplinesc condițiile de a fi numite și care dețin același grad didactic”.

Legea crește influența Universităților de Medicină și Farmacie (UMF) în spitale, notează și Ziare.com. Aceasta modifică prevederile legislative valabile în România începând din 2016, care stipulau că funcția de șef de secție clinică se câștigă prin concurs, la care puteau participa cadre universitare, indiferent de grad.

Concret, până zilele trecute, funcția de șef de secție într-un spital clinic (adică un spital care asigură asistenţă medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică medicală şi are relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical superior acreditată) putea fi ocupată inclusiv de un asistent universitar bine pregătit, chiar dacă în secție existau și profesori sau conferențiari.

În Camera Deputaților, parlamentarul USR Adrian Wiener a cerut eliminarea amendamentului ce prevede renunțarea la concursuri, spunând că „nu este acceptabilă înlocuirea selecției prin concurs cu numirea directă de către UMF-uri a șefului de secție/compartiment din spitalele publice”. A făcut-o în zadar, căci legea a fost promulgată și este în vigoare din 21 noiembrie 2022.


Pasajele adoptate de Senat, Camera Deputaților și promulgate ca lege:

În secţiile universitare clinice, laboratoarele clinice şi serviciile medicale clinice, funcţia de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu medical se ocupă de către cadrul didactic universitar medical cu gradul cel mai mare de predare, la propunerea senatului universităţii în care se află instituţia de învăţământ medical superior, cu avizul managerului.

În secţiile universitare clinice, laboratoarele clinice şi serviciile medicale clinice, funcţia de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu medical pentru care nu se poate aplica procedura prevăzută la alin. (7) din lipsa unui cadru didactic cu funcţie de predare sau în cazul în care există mai multe persoane care îndeplinesc condiţiile de a fi numite şi care deţin acelaşi grad didactic, funcţia se ocupă de către un cadru didactic universitar medical desemnat pe bază de concurs.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!