Sezonul competițional 2025-2026 al fotbalului de seniori organizat de Asociația Județeană de Fotbal Bihor (AJF Bihor) s-a încheiat, iar tabloul final al competițiilor – Liga a IV-a, Liga a V-a și Cupa României, faza județeană – este acum complet. Despre desfășurarea întregului sezon, dar și despre perspectivele echipelor bihorene, a vorbit pentru BIHOREANUL președintele AJF Bihor, Zeno Bundea.
„Un sezon interesant”
Oficialul AJF Bihor a caracterizat ediția recent încheiată drept una echilibrată, cu multe meciuri disputate și cu un nivel competitiv în creștere, mai ales în Liga a IV-a.
„Din punctul meu de vedere a fost un sezon interesant. Am optat pentru play-off şi play-out. În play-off au fost meciuri destul de bune, de un nivel destul de ridicat. Liga a IV-a a crescut puțin nivelul prin această structură competițională. Au fost jocuri interesante, cu răsturnări de situație. Nu a existat un câștigător clar de la început”, a declarat Zeno Bundea.
Acesta a subliniat că lupta pentru titlu s-a dat până în ultimele etape, principalele protagoniste fiind ACS Transilvania Sport Academy Oradea și Club Atletic Oradea, două formații care și-au împărțit principalele trofee ale sezonului.
Campioana Ligii a IV-a
În lupta pentru titlul județean, ACS Transilvania Sport Academy Oradea a reușit să se impună și va reprezenta județul Bihor la barajul de promovare în Liga a III-a.
Formația orădeană a confirmat astfel parcursul constant din acest sezon, în timp ce CAO a cucerit Cupa României – faza județeană Bihor, completând un tablou competitiv echilibrat la vârful ierarhiei.
Zeno Bundea a vorbit și despre structura clubului campion, apreciind organizarea și infrastructura acestuia, dar subliniind totodată că echipa mai are pași de făcut pentru a face față Ligii a III-a.
„Este un club proaspăt înființat, de aproximativ doi ani în competițiile AJF. Au grupe de copii la toate categoriile și participă în competițiile naționale ale FRF. Au o bază sportivă modernă, iar echipa de seniori își dispută meciurile la terenul Luceafărul din Băile Felix”, a precizat Bundea.
Totuși, acesta consideră că nivelul Ligii a III-a este încă o provocare pentru formația orădeană: „În momentul de față nu sunt de nivelul Ligii a III-a, dar au o strategie clară pentru viitor, bazată pe promovarea jucătorilor din propria academie”.
Duel echilibrat
Campioana județului Bihor va disputa barajul de promovare în Liga a III-a împotriva formației Minerul Rodna, câștigătoarea județului Bistrița-Năsăud.
„Este un joc echilibrat, ambele echipe sunt pe același palier. Mi-aș dori ca reprezentanta județului Bihor să promoveze. Din informațiile mele, șansele sunt 50–50”, a declarat președintele AJF Bihor.
Acesta a subliniat importanța promovării pentru dezvoltarea fotbalului local, mai ales în ceea ce privește integrarea tinerilor jucători: „Astfel de echipe sunt benefice pentru dezvoltarea fotbalului din județ și pentru promovarea tinerilor”.
Promovări, incertitudini și retrogradări
În Liga a V-a, două echipe au dominat sezonul și au obținut promovarea: Zorile Buntești și Vulturii Tineri Săcueni, ambele cu diferențe semnificative față de urmăritoare. „Au câștigat foarte clar, cu peste 10 puncte diferență”, a precizat Bundea.
Totuși, rămâne incert dacă toate formațiile promovate vor continua în Liga a IV-a, în contextul unor decizii administrative și de organizare.
„Nu sunt probleme financiare sau de organizare, ci mai degrabă de disponibilitate și dorință de a face pasul către un nivel mai ridicat”, a explicat acesta, cu referire la echipa din Bunteşti.
La finalul sezonului, două echipe au retrogradat în Liga a V-a: CS Livada Nojorid și Voinţa Cheresig. Totuși, AJF Bihor nu exclude posibilitatea unor modificări în componența ligii, în funcție de numărul echipelor înscrise pentru sezonul viitor.
Perspective promițătoare
În ansamblu, conducerea AJF Bihor consideră sezonul 2025–2026 unul reușit, cu un nivel competitiv în creștere și cu proiecte solide în dezvoltare.
„A fost un sezon bun. Îi încurajez pe toți cei care vor să facă pasul spre Liga a III-a să investească în proiecte sănătoase, pe termen lung”, a concluzionat Zeno Bundea.
Toate privirile sunt acum îndreptate către barajul de promovare, unde ACS Transilvania Sport Academy Oradea va încerca să confirme sezonul excelent și să aducă județului Bihor încă o echipă în eșalonul al treilea al fotbalului românesc.
Manşa I este programată sâmbătă, 20 iunie, de la ora 18, la Rodna, returul urmând a avea loc la Stadionul Luceafărul din Sânmartin, o săptămână mai târziu, pe 27 iunie, de la ora 17:30.