Un tânăr de 20 de ani din Bihor a fost condamnat la închisoare cu executare după ce și-a ucis iubita într-un accident rutier provocat în timp ce conducea beat și cu permisul suspendat. Firma de asigurări a fost obligată să achite familiei victimei daune de 155.000 de euro, instanţa respingând oferta inițială a companiei pe care a catalogat-o drept „ridicol de mică”.
Verdictul a fost pronunțat miercuri de Judecătoria Marghita în dosarul accidentului produs în noaptea de 25 spre 26 octombrie 2025, pe DJ 191/F, în localitatea Otomani, caz despre care a relatat și BIHOREANUL. Șoferul a pierdut controlul mașinii, care a ieșit de pe șosea, a izbit un cap de pod din beton și un stâlp al rețelei electrice, apoi s-a răsturnat de mai multe ori. Iubita lui, o tânără de 22 de ani aflată pe bancheta din spate, a murit pe loc.
Şoferul, care se numeşte Krisztián Moda, a fost arestat preventiv pe 26 octombrie 2025 și a rămas în spatele gratiilor până pe 16 februarie 2026. Atunci, el a fost plasat sub control judiciar, măsură pe care instanța a menținut-o prin hotărârea judecătorească pronunțată miercuri în caz, care nu este definitivă.
Cercetările au arătat că tânărul a băut înainte de a se urca la volan, experţii estimând că, în momentul accidentului, a avut alcoolemie apropiată de 1,23 grame alcool pur la litru de sânge. În plus, el avea permisul suspendat în perioada 3 octombrie - 31 decembrie 2025, pentru o abatere rutieră comisă în județul Satu Mare.

Foto: Facebook, grupul Info Trafic Bihor / via Bihon.ro
Trei condamnări
Potrivit sentinței pronunțate miercuri, consultată de BIHOREANUL, tânărul a recunoscut integral acuzațiile și a cerut să fie judecat prin procedura simplificată, beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Chiar și în aceste condiții, instanța nu putea dispune suspendarea executării pedepsei. Codul penal interzice această variantă în cazul uciderii din culpă comise de un șofer aflat sub influența alcoolului ori fără drept de a conduce, iar Moda se afla în ambele situații.
Judecătoria Marghita i-a aplicat câte o pedeapsă pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată: 1 an și 4 luni pentru ucidere din culpă, 4 luni pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și 8 luni pentru conducerea sub influența alcoolului.
După contopirea pedepselor, tânărul a rămas cu o condamnare de 1 an și 8 luni de închisoare cu executare, iar instanța i-a interzis să conducă vehicule din categoriile A și B timp de trei ani după executarea închisorii.
Oferta asigurătorului, „ridicol de mică”
În proces, șapte rude ale tinerei au cerut despăgubiri morale în valoare totală de 400.000 de euro. Tatăl victimei a solicitat, în plus, 6.782 de lei, reprezentând cheltuielile de înmormântare, dovedite cu bonuri fiscale. Compania la care era asigurată mașina a propus însă doar 30.350 de euro pentru întreaga familie. Sumele oferite porneau de la 350 de euro și ajungeau la cel mult 10.500 de euro, iar pentru una dintre rude asigurătorul nu propusese nicio despăgubire.
Judecătorul a respins oferta, arătând în sentință că aceasta „este ridicol de mică”. Instanța a considerat că pierderea unei tinere de numai 22 de ani a provocat familiei o suferință care justifică acordarea unor sume mult mai apropiate de cele solicitate, îndeosebi în cazul tatălui, al mamei vitrege care o crescuse de la vârsta de 11 ani și al surorii sale.
„Instanța mai constată că oferta de despăgubire (...), cu sume cuprinse între 350 de euro pentru bunica victimei și 10.500 de euro pentru tatăl victimei (nicio despăgubire pentru străbunică), este ridicol de mică, chiar dacă este relevant argumentul legat de nepurtarea de către victimă a centurii de siguranță”, se arată în sentință.
Judecătorul a explicat că nepurtarea centurii ar fi putut influența urmările impactului, dar nu justifică reducerea drastică a despăgubirilor: „Chiar dacă a existat o contribuție cauzală a culpei victimei la producerea rezultatului decesului (posibil, nu probabil, ca decesul să nu se fi produs dacă victima ar fi purtat centură), aceasta nu poate fi considerată mai mare de 20%, având în vedere culpa șoferului concretizată în nerespectarea a numeroase obligații legale (alcoolemie, conducere fără permis, viteză neadaptată la condițiile de drum etc.)”.
În final, compania de asigurări a fost obligată să plătească familiei despăgubiri morale în valoare totală de 155.000 de euro: 60.000 de euro tatălui victimei, câte 30.000 de euro mamei vitrege și surorii sale, câte 10.000 de euro celor două surori vitrege, 10.000 de euro unei mătuși și 5.000 de euro străbunicii. Asigurătorul trebuie să achite și cei 6.782 de lei cheltuiți pentru înmormântare.
Sentința Judecătoriei Marghita nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.