Federația Română de Baschet, prin Comisia Centrală de Disciplină, a stabilit într-o ședință desfășurată vineri pedepsele care se impun după încăierările de la derby-ul baschetului românesc dintre CSM CSU Oradea și U-BT Cluj-Napoca.

Vor fi sancționați atât jucătorul clujenilor Karel Guzman, care a sărit la bătaie și a fost greu de potolit, cât și un jucător al Oradiei, Nikola Markovic, care, din imagini, l-ar fi provocat punându-i o piedică. De asemenea, va fi suspendat și amendat și antrenorul secund al Oradiei, Radovan Markovic, cel acuzat de clujeni că ar fi inițiat conflictul.

Guzman, suspendat 4 etape

Decizia a fost publicată pe site-ul Federației Române de Baschet (FRB) în noaptea de vineri spre sâmbătă. Concret, după analizarea rapoartelor oficialilor despre incidentele de la confruntarea CSM vs. U-BT, Comisia Centrală de Disciplină a decis că ambele părți trebuie pedepsite. 

Astfel, cubanezul Karel Guzman, cel care a avut ieșirea cea mai furioasă și care și-a împins atât coechipierii cât și pe un arbitru în încercarea de a sări la bătaie cu adversarii, este suspendat pentru patru etape și sancționat cu o amendă sau „penalitate sportivă” în cuantum total de 2.500 de euro. 

Pe de altă parte, după cum BIHOREANUL a mai scris, Guzman s-a ales cu un dosar întocmit de Jandarmerie pentru tulburarea ordinii publice după ce, furibund, a intrat în Oradea Arena cu o rangă în mână. El a fost oprit cu greu de un coechipier înainte de a ajunge în sala în care se disputa meciul.

FRB a decis că jucătorul CSM CSU Oradea, Nikola Markovic, cel care l-a împiedicat pe Karel Guzman, provocându-l, va fi suspendat vreme de două etape și sancționat cu o amendă de 1.000 de euro. 

Secundul orădenilor, suspendat

O decizie care arată că, din perspectiva FRB, și antrenorul secund al Oradiei, Radovan Markovic, a avut un comportament nepotrivit este aceea că tehnicianul sârb este, la rându-i, suspendat vreme de trei etape și sancționat cu 1.000 de euro.

Amintim că antrenorul clujenilor, Mihai Silvășan, a afirmat într-o conferință de presă ținută după scandal că Radovan Markovic ar fi pornit conflictul, încă dintr-un meci precedent, când l-ar fi înjurat de mamă pe Guzman, iar apoi, și la derby-ul de la Oradea, ar fi vrut să-l ațâțe pe acesta, îndemnându-și și jucătorii să o facă, dat fiind temperamentul vulcanic al cubanezului. 

Federația Română de Baschet a decis, de asemenea, că și cele două cluburi, CSM Oradea și U-BT Cluj-Napoca, trebuie pedepsite, cu amenzi de câte 2.500 de euro. 

În comunicatul FRB, deciziile nu sunt explicate altfel decât prin trimiteri la articole din Regulamentuil de Disciplină, care au fost încălcate. 

Deciziile Federației pot fi contestate în termen de trei zile de la data comunicării. 


Informarea completă a FRB, așa cum a fost publicată pe site-ul oficial:

Aplicarea prevederilor art 12.1.1, lit. a), din Regulamentul de Disciplină, și sancționarea sportivului Karel Guzman Abreu legitimat la clubul ACS U-BT Cluj-Napoca, cu suspendare pentru 4 etape și penalitate sportivă în cuantum de 1.500 EUR (plătibili în LEI, la cursul BNR de la data plății, în contul FR Baschet).

Aplicarea prevederilor art 12.1.4 lit. a) din Regulamentul de Disciplină, și sancționarea sportivului Karel Guzman Abreu legitimat la clubul ACS U-BT Cluj-Napoca cu penalitate sportivă în cuantum de 1.000 EUR (plătibili în LEI, la cursul BNR de la data plății, în contul FR Baschet).

Aplicarea prevederilor art. 12.1.1 lit. b), și sancționarea antrenorului secund al clubului sportiv CSM Oradea, Radovan Markovic, cu suspendare pentru 3 etape și o penalitate sportivă în cuantum de 1.000 EUR (plătibili în LEI, la cursul BNR de la data plății, în contul FR Baschet).

Aplicarea prevederilor art. 12.1.1 lit. a), și sancționarea sportivului, Nikola Markovic cu suspendare pentru 2 etape, și o penalitate sportivă în cuantum de 1.000 EUR (plătibili în LEI, la cursul BNR de la data plății, în contul FR Baschet).

Aplicarea prevederilor art. 23.8. litera b) din Regulamentul General de Organizare a Competițiilor de Baschet, coroborat cu art. 12.1.3 litera a) din Regulamentul de Disciplină și sancționarea CSM Oradea cu amendă în cuantum de 2500 EUR (plătibili în LEI, la cursul BNR de la data plății, în contul FR Baschet).

Aplicarea prevederilor art. 23.8. litera b) din Regulamentul General de Organizare a Competițiilor de Baschet, coroborat cu art. 12.1.3 litera a) din Regulamentul de Disciplină și sancționarea CS U-BT Cluj-Napoca cu amendă în cuantum de 2500 EUR (plătibili în LEI, la cursul BNR de la data plății, în contul FR Baschet).

Cu drept de contestare la Comisia de Apel, conform art. 23.8 din Regulamentul de Disciplină, în termen de 3 zile de la momentul comunicării deciziei motivate. Hotărârile CCDES nesupuse apelului rămân definitive.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!