Clubul CSM Oradea a publicat luni seara imagini video surprinse de camerele de supraveghere cu momentele în care baschetbalistul cubanez Karel Guzman de la U-BT Cluj-Napoca iese din Oradea Arena, după ce a fost eliminat de pe teren fiindcă a provocat un adevărat scandal, întorcându-se apoi cu o rangă și fiind oprit cu greu de un coechipier, care era cât pe ce să fie lovit cu tija respectivă de Guzman.

De asemenea, CSM Oradea a publicat și o serie de alte clipuri video care arată gesturile provocatoare și chiar violente ale baschetbalistului cubanez înaintea și din timpul meciului desfășurat sâmbăta trecută în Oradea Arena. 

Clubul orădean susține că prezintă aceste mărturii video în contextul „presiunilor mediatice” și, totodată, își arată indignarea cu privire la „încercarea reprezentanților U-BT Cluj-Napoca de a justifica acțiunile unui om care a manifestat un comportament violent față de partenerii de întrecere și spectatori”. 

Cu ranga în arenă!

Videoclipul cel mai tulburător este acela care prezintă întoarcerea lui Karel Guzman în Oradea Arena cu o rangă din fier. Furios și violent, Guzman trece de un paznic de la intrarea în sala polivalentă. Din imagini se pare că Andrija Stipanovic, un alt jucător al Clujului, care încerca să-l oprească și să-l calmeze pe Guzman, l-ar fi dat la o parte pe respectivul paznic, tocmai pentru a nu fi rănit.

În schimb, după intrarea în incintă, când vrea să-i ia ranga din mână cubanezului de nestăpânit, Stipanovic este cât pe ce să fie el însuși lovit de coechipier.

Până la urmă, acesta reușește să ia ranga din mâna lui Guzman. La scurt timp, ajung și mai mulți jandarmi pe holul respectiv al Oradea Arena. 

Radovan Markovic, înjurat și amenințat 

CSM Oradea a publicat separat alte clipuri care arată temperamentul și comportamentul agresiv al lui Karel Guzman.

O scenă importantă s-a petrecut, arată CSM, înaintea derby-ului de sâmbătă seara, când Guzman s-a dus la antrenorul secund al echipei orădene, Radovan Markovic, și l-a provocat pe acesta, deși nu avea ce să caute în acea zonă a terenului. 

„Radovan Markovic, antrenorul secund al echipei noastre, îi atrage atenția sportivului că nu are ce să caute în acea zonă a terenului, echipa lui având obligația să se încălzească în fața băncii lor tehnice. Mai mult, Radovan Markovic a atras atenția arbitrilor și comisarului cu privire la prezența lui Guzman în dreptul băncii tehnice a CSM Oradea”, precizează reprezentanții clubului orădean.

În imagini se vede că au ieșit la discuții ce păreau să fie în contradictoriu și membri ai staff-ului tehnic al U-BT Cluj-Napoca.

De altfel, CSM Oradea susține că, în timpul meciului și în special la momentul scandalului care a dus la eliminarea lui Guzman, Radovan Markovic a fost înjurat și bruscat de reprezentanți ai staff-ului clujean. „Aceștia, potrivit spuselor componenților staff-ului echipei orădene, îi adresează lui Radovan Markovic injurii și amenințări referitor la ce anume urmează să i se întâmple acestuia la meciul de la Cluj-Napoca, începând cu antrenorul principal Mihai Silvășan și directorul sportiv Branko Cuic”, mai arată CSM. 

„A prevenit o posibilă tragedie”

În ceea ce-l privește pe Guzman, CSM Oradea a mai publicat clipuri cu încăierările acestuia cu jucători orădeni, în timpul derby-ului de sâmbătă, evidențiindu-se momente în care baschetbalistul cubanez îi împinge sau bruschează. 

„Mai apoi, în urma deciziei ulterioare de descalificare a jucătorului, acesta a exercitat un comportament violent și periculos pentru integritatea participanților la eveniment (copil de mingi, majorete, spectatori). Ulterior acestui moment, Karel Guzman a încercat să revină în sală cu o rangă de fier fiind cu greu oprit de către un coechipier al său”, amintește CSM, adăugând „mulțumim lui Andrija Stipanovic pentru că prin acțiunile sale a prevenit o posibilă tragedie!”. 

CSM Oradea amintește că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Pe de altă parte, clubul orădean susține că și în finala Cupei României la baschet, disputată pe 15 februarie, același Karel Guzman ar fi provocat banca tehnică a echipei CSM CSU Oradea.

U-BT încearcă să „justifice acțiunile” lui Guzman

CSM Oradea transmite că nu poate tolera astfel de ieșiri mai ales din partea liderilor unei alte echipe. „Mai mult, aceiași oficiali au adresat cuvinte injurioase și jignitoare arbitrilor. Subliniem faptul că incidentele s-au consemnat la banca echipei CSM Oradea. Comportamentul tuturor reprezentanților echipei noastre a fost impecabil, refuzând să răspundă provocărilor și amenințărilor exprimate de reprezentanții U-BT Cluj-Napoca”, se arată în poziția publicată pe site-ul CSM.

Tot acolo se subliniază că „CSM Oradea a fost întotdeauna o gazdă bună pentru oaspeții săi. Inclusiv pentru U-BT Cluj-Napoca, ai căror componenți au beneficiat de acces în toate zonele Oradea Arena. Spre exemplu domnul Guzman s-a pregătit în sala de forță cot la cot cu jucătorul nostru Justin Carter”. 

Conducerea clubului orădean se arată „indignată” de „încercarea reprezentanților U-BT Cluj-Napoca de a justifica acțiunile unui om care a manifestat un comportament violent față de partenerii de întrecere și spectatori, de a justifica acțiunile unui om care este anchetat pentru că s-a întors în sală cu o rangă de fier”. 

„Karel Guzman are un întreg istoric de comportament violent, provocator și nesportiv. Este recidivist, iar de această dată a dus lucrurile într-o zonă deosebit de periculoasă. Girat de către oamenii din staff-ul U-BT Cluj-Napoca”, se încheie mesajul CSM. 

Amintim că într-un mesaj transmis după scandalul de la Oradea, Karel Guzman spune că își recunoaște vina, dar subliniază și că ar fi fost provocat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!