Încă 111 infectări cu Covid au fost raportate sâmbătă de autoritățile din Bihor, după efectuarea a 629 teste în cursul zilei precedente, ceea ce înseamnă că 17,64% au avut rezultate pozitive. Din totalul testelor care au confirmat infectări, 92 au fost de tip RT-PCR, iar 19 antigen.

Bilanțul infectărilor a ajuns la 27.382 de la începutul pandemiei, în timp ce totalul vindecărilor a urcat la 24.502, cu 120 mai multe decât erau vineri dimineață.

Șase decese

Potrivit surselor BIHOREANULUI, cele 111 persoane recent diagnosticate au domiciliile în Oradea (55), Nojorid, Sântandrei, Tileagd, Rieni, Cărpinet. Balc, Bratca, Cherechiu, Gepiu, Hidișelu de Sus, Salonta, Săcueni, Aleșd, Ștei, Pomezeu, Popești, Sânmartin, Șinteu, Tămășeu, Borod, Curățele, Sâniob, Ciumeghiu, Roșiori, Borș, Biharia, Oșorhei și Marghita.

Din nou, a fost confirmat cu virusul inclusiv un copil cu vârsta de 1 an, din Oradea.

Pe de altă parte, numărul deceselor Covid a urcat sâmbătă la 1.182, ceea ce înseamnă că în ultimele 24 de ore au mai murit încă șase pacienți din spitalele Covid, Municipal și Pelican. 

În structurile ATI Covid din Oradea se aflau la ora 8.30 a dimineții 50 de persoane, așadar sunt disponibile 19 paturi, aproape o zecime din total, după ce în mai multe zile ale acestei luni au fost ocupate toate.

Incidență în scădere

În Bihor erau înregistrate la începutul zilei de sâmbătă 1.698 cazuri Covid, semnificativ sub totalul de aproape 2.000 din ultimele două săptămâni..

Potrivit informațiilor date publicității de autorități, cea mai mare incidență continuă să se înregistreze în Nojorid (5,81) și Sântandrei (5,61) și Sălacea (4,9), urmând apoi Oradea (cu 4,81, față de 4,92 în ziua precedentă). 

Tot o incidență peste pragul de 4 cazuri la mia de locuitori se consemnează și în Tulca (4,66), Șinteu (4,65), Gepiu (4,63), Sânnicolau Român (4,6), Viișoara (4,56), Sânmartin (4,48), Vârciorog (4,14) și Derna (4,08).

În toate aceste localități sunt valabile restricții speciale de week-end, așadar de vineri până duminică, operatorii economici din comerț și prestări servicii trebuie să-și încheie activitatea cu publicul la ora 18.00, iar persoanele să nu mai circule după ora 20.00.

În alte 14 unități administrativ-teritoriale incidența depășește nivelul de 3 cazuri la mia de locuitori.

Vaccinarea continuă

În ce privește campania de vaccinare anti-Covid, vineri au fost administrate în Bihor 1.985 doze de ser pentru tot atâtea persoane. Până acum au primit ambele doze 46.960 persoane. 

De la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent în județ au fost administrate 118.836 doze de ser dintr-un total de 129.540 primite.

Pe de altă parte, au continuat controalele pentru evitarea răspândirii virusului și în cursul zilei precedente, când polițiștii și jandarmii au verificat 1.626 persoane carantinate şi 1.199 persoane aflate în izolare la domiciliu, precum și 135 firme şi 93 mijloace de transport în comun. 

În total, oamenii legii au aplicat 85 avertismente şi 51 amenzi în valoare totală de 36.250 lei.

Vezi incidența din fiecare UAT din Bihor:

Incidenţa 1

Incidenţa 2