De la izbucnirea războiului din Ucraina, peste 3.290 de cetățeni ai acestei țări au primit cazare în județul Bihor, iar de joi până vineri, 20 de refugiați au solicitat același lucru, a anunțat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bihor.

Potrivit aceleiași surse, de joi până vineri, la punctele de trecere a frontierei din județele Bihor și Arad au ajuns 1.864 de ucraineni, din care 548 la intrarea în țară și 1.316 pe sensul de ieșire.

În același timp, pompieri militari din Bihor sunt mobilizați în Siret și Sighetul Marmației, unde continuă misiunile de ajutorare a ucrainenilor care vin în România, ca să scape de războiul din țara lor.

„Bihor pentru Ucraina”

De asemenea, începând din 29 martie, în Oradea funcționează un Centru de Asistență Umanitară pentru Refugiați Bihor, deschis pe Calea Aradului nr. 87, în incinta Oradea Shopping Center. Aici refugiații ucraineni beneficiază de sprijin la fața locului, dar și pe termen lung, din partea personalului calificat al instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale implicate în activitatea de ajutorare a cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Până vineri dimineață, 73 de refugiați ucraineni, din care 39 de adulți și 34 de minori, au trecut pe la centru, beneficiind de serviciile oferite de către reprezentanții instituțiilor publice implicate în acest demers, ai Fundației Comunitare Oradea și ai celorlalte organizații din cadrul Grupului de inițiativă „Bihor pentru Ucraina”, ai Organizației Crucea Roșie Filiala Bihor, precum și de voluntarii prezenți în cadrul acestuia, unii dintre aceștia fiind chiar refugiați ucraineni.

„Persoanele refugiate, sosite la Centru, au solicitat informații cu privire la cazare, transport, la modul de obținere a permisului de ședere temporară, la servicii medicale, la posibilitățile de angajare, la măsurile de asistență socială etc., fiecare dintre acestea beneficiind de consiliere specializată și de serviciile de care aveau nevoie. De asemenea, refugiaților veniți la Centru le-au fost donate alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, iar copiilor, inclusiv cărți potrivite vârstei, în limba ucraineană”, a transmis mr. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al centrului.

Consiliere și sprijin

Refugiații sunt consiliați și sprijiniți de reprezentanții ISU Bihor, Direcției de Sănătate Publică, Direcției de Asistență Socială Oradea, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, Serviciului pentru Imigrări Bihor și ai Grupului de inițiativă „Bihor pentru Ucraina”.

De asemenea, în interiorul Centrului sunt amenajate un punct medical și un spațiu pentru consiliere psihologică, precum și spații pentru odihnă, pentru servit masa, pentru relaxare, loc de joacă pentru copii, etc., refugiaților fiindu-le puse totodată la dispoziție diferite produse de strictă necesitate (produse alimentare, haine, produse de igienă ș.a.m.d.).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!