Strada Lirei din cartierul Episcopia va fi modernizată printr-o investiție de 1,6 milioane lei.

Consiliul Local a aprobat, joi, indicatorii tehnico-economici ai lucrării ce vizează amenajarea carosabilului, trotuarelor, acceselor, canalizării pluviale și acceselor la proprietăți.

Strada, cu o lungime de 408 metri, va avea două benzi de circulație de câte 2,7 metri fiecare, mărginite de rigole și borduri, iar termenul de execuție va fi de 3 luni.

Pentru realizarea lucrărilor, municipalitatea va expropria o suprafață de 809 metri pătrați de teren fără construcții din proprietatea a 8 orădeni care dețin între 7 și 295 metri pătrați, precum și un gard de sârmă lung de 98 metri.

Sumele cu care vor fi despăgubiți proprietarii urmează să fie stabilite în baza unui raport de evaluare.

Investiția a fost aprobată cu votul consilierilor PNL și ai PSD, în vreme ce, având în vedere faptul că implică și exproprieri, UDMR-iștii au votat împotrivă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!