Chiar nu aș vrea să scriu în stil proletar, înfierându-i pe cei care au împânzit Oradea cu vile somptuoase, uneori adevărate castele prin proporții (nu neapărat și prin stil arhitectonic). Dar a vizitat soția mea de curând Japonia și a observat acolo o altfel de cultură: casele sunt mai degrabă mici și drăguțe, iar diferența de venituri se reflectă în dimensiunile grădinilor, deosebit de pitorești și cărora le lipsește gardul. Prin comparație, la noi – sigur, nu doar în Oradea - multe super-vile au garduri anti-tanc și porți opace.
Mă plimb deseori pe dealurile Oradiei și mă uimește, în sens bun, bunăstarea orașului. Cum spunea Caragiale în Kir Ianulea: „Dacă eşti sărac, du-te-ntr-o politie (administrație, slujbă, obște – n.r.) bogată... din ce scapă pântre degete altora, poţi culege destul; dacă eşti bogat, du-te-ntr-una săracă... din orice firimitură dă s-aducă un nevoiaş la gură, îi smulgi peste jumătate".
Aș fi curios dacă Primăria sau Direcția Județeană de Statistică ar putea oferi numărul vilelor din Oradea de peste - să zicem - 300 metri pătrați utili. E greu de spus cât de utili, într-o perioadă în care majoritatea familiilor nu mai au cinci-șase copii. Dar trăim într-o societate liberă, fiecare are dreptul să se lăfăie locativ după cum îl țin buzunarele și să joace tenis de câmp sau fotbal în sufragerie, dacă are poftă.
Cauți, bunăoară, pe Olx, casă în Oradea peste jumătate de milion de euro și găsești zeci de rezultate. Și vorbim doar de vile de vânzare!
Așa încât, nu mă pot abține să nu mă întreb ce categorii profesionale o duc așa bine. Lucrez în cea mai mare firmă de IT din Oradea și știu că niciun coleg nu are vreo vilă de peste 300 mp, aceasta în condițiile în care se spune că în mediul privat IT-iștii au cele mai mari salarii.
E de înțeles ca patronii să trăiască mai boierește, dar în parcul industrial nu lucrează doar patroni și ar fi interesant de aflat și numărul firmelor prospere din Oradea. Drept e că sunt și firme falimentare cu patroni bogați, dar asta e o altă discuție...
Revenind la peregrinările mele, am observat că pe fiecare vârf sau coamă de deal veghează cele mai impozante edificii, fiindcă de acolo într-adevăr ai sentimentul că orașul ți-e la picioare. Dar sunt și mai la poale, de fapt, mai pe fiecare stradă de pe dealuri...
De pe harta Google se observă ușor că cele mai întinse proprietăți le au frații Micula, ceea ce e de înțeles câtă vreme au încasat dintr-un foc 400 de milioane de euro de la Statul Român din varii motive. Casele vecinilor par, prin comparație, cât cotețul câinelui.
Lăsând însă patronii la o parte, sunt și alte categorii de orădeni care nu sunt deloc fani „tiny-house”. Înainte să intrăm în UE, BIHOREANUL avea o serie de articole în care surprindea salba de vile a polițiștilor de frontieră. Acum nu mai sunt fruntași. Din ce știu eu și de la prieteni, o duc destul de bine imobiliar și unii magistrați, avocați, lichidatori judiciari sau medici.
De pildă, undeva înainte de Hanul Pescarilor, un medic și-a ridicat o casă de, aș zice, o mie de metri pătrați. Sănătos să fie, și nu mă refer doar la trup!
M-am mai distrat observând pe Colinelor o „casă” aproape gata, în care un excavator își făcea de lucru în living, pătruns prin ușa de intrare. Un comentator al portalului BIHOREANUL a recunoscut-o și a evaluat-o la minim un milion de euro. Bravo proprietarului!
Eu, dacă aș avea prin minune un milion de euro, mi-aș face o casă de bun gust într-o poziție pitorească, iar de restul mi-aș ridica o cabană lângă o pârtie de schi la munte și o alta pe litoral. Dar, cum spuneam, fiecare poate face, fără griji, ce vrea cu banii lui, mai ales dacă sunt câștigați legal. Ceea ce, din nou, e altă discuție...