Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus reţinerea unei noi persoane în cazul crimei din Borozel, unde un tânăr de 33 ani a murit, la sfârşitul lunii aprilie, înjunghiat cu un cuţit. Crima a fost asumată iniţial de mama bărbatului, Doina Vențel, care a şi fost arestată preventiv şi care, acum, pretinde că l-a protejat pe adevăratul criminal, un alt fiu de-ai ei.

După cum a relatat deja BIHOREANUL, Doina Vențel, 58 de ani, din Borozel, a sunat la 112 pe 30 aprilie, seara, ca să reclame faptul că unul dintre copiii săi, un bărbat de 33 ani, s-a înjunghiat la nivelul pieptului cu un cuțit și a murit. 

La faţa locului au pornit mai multe echipaje de poliţie, de la Secția 1 de Poliție Rurală Borod, de la Serviciul de Investigații Criminale și specialiști criminaliști, însoţiţi şi de un medic legist din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Bihor. 

Cercetările pornite au arătat, însă, că tânărul nu s-a sinucis, ci ar fi fost omorât, cel mai probabil în urma unui conflict spontan generat de consumul de alcool. Ancheta a fost preluată, în coordonare, de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor care, în scurt timp, a şi decis reţinerea femeii pentru 24 ore, în Arestul Poliţiei Bihor, iar ulterior a obţinut arestarea preventivă a acesteia, măsură care este în vigoare şi în prezent.

Surpriză!

Numai că, după ce s-a trezit în spatele gratiilor, Venczel a revenit asupra depoziţiei iniţiale. A pretins că nu este ea criminala și că, de fapt, l-a protejat pe adevăratul ucigaş, Emil Gal, care e tot copilul ei.

Ambii au fost testaţi cu aparatul poligraf și confruntaţi, joi, de anchetatori. Potrivit avocatului Cătălin Florin Pascui, apărătorul Doinei Venczel, Emil Gal ar fi recunoscut crima chiar în timpul confruntării cu mama sa. „În cadrul confruntării, din cauza tensiunii, fratele victimei a cedat și a recunoscut că el a comis fapta”, a precizat avocatul Pascui, pentru Bihon.ro. 

Femeia nici nu ar fi fost de faţă în momentul crimei, dar ulterior, spun surse din anchete, aceasta şi-ar fi ajutat fiul să şteargă urmele, spălând cuţitul şi victima. În final, ea a fost cea care a sunat la 112. 

Dus la reconstituire

Cert este că, vineri, noul suspect a fost audiat şi condus pe teren, pentru reconstituirea crimei, urmând ca la finalul procedurilor, anchetatorii să solicite Tribunalului Bihor să-l aresteze preventiv.

Doina Venczel va fi şi ea, vineri, la Tribunalul Bihor, căci solicită să fie eliberată din arest.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care coordonează ancheta, nu au transmis, deocamdată, nicio informaţie oficială despre acest caz.

UPDATE. O nouă arestare

În urma dezbaterilor, Tribunalul Bihor a dispus, vineri, arestarea preventivă a lui Emil Gal pentru 30 zile, sub acuza de omor în modalitatea violenței în familie. Măsura poate fi contestată în termen de 48 de ore. Cât priveşte cererea făcută de mama bărbatului, care solicitase să fie eliberată, instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 20 mai.