O tânără în vârstă de 22 ani din comuna Tinca, căutată de autorităţile judiciare din Franţa pentru că a fost părtaşă la o crimă comisă pe Coasta de Azur, a fost ridicată şi arestată provizoriu la Curtea de Apel Oradea. Paulina Seiche, este acuzată că, împreună cu doi bărbaţi, a ucis un cetăţean francez din Nisa cu 60 de lovituri de cuţit şi se află pentru a doua oară în Arestul Poliţiei, după ce, în vară, din cauza pandemiei, autorităţile franceze au renunţat să o preia.

După cum BIHOREANUL a scris la vremea respectivă, crima a fost comisă pe 3 iulie, anul trecut. Paulina Seiche (foto stânga), iubitul ei, orădeanul Gustav Gabriel Horkay (foto dreapta), în vârstă de 45 ani, şi un amic de-al lor, cetăţean spaniol, au intrat în casa unui francez din Nisa cu intenţia de a-l jefui. Bărbatul a refuzat, însă, să le dezvăluie locul unde îşi ţine banii, motiv pentru care cei trei l-au torturat şi în final l-au ucis. 

Cadavrul victimei a fost găsit o zi mai târziu de autorităţile judiciare franceze, iar medicii legişti au descoperit pe corpul acestuia peste 60 de lovituri de cuţit şi de alte obiecte. În urma anchetei, procurorii francezi au reuşit să-i identifice pe autori. Horkay şi cetăţeanul spaniol au fost reţinuţi la scurt timp după comiterea crimei, iar Paulina Seiche a fost dată în urmărire internaţională.

Tânăra s-a întors în final acasă, unde a fost arestată vreme de 15 zile, însă, cum autorităţile judiciare franceze au refuzat să o preia, din cauza restricţiilor generate de pandemia de Covid-19, femeia a fost eliberată şi s-a întors acasă, decizia fiind motivată şi de faptul că era însărcinată.

Paulina Seiche a şi născut, ulterior, însă a abandonat copilul într-un centru de plasament. Ca atare, joi, când poliţiştii au ridicat-o, în baza noului mandat european de arestare emis pe numele ei de autorităţile franceze, Curtea de Apel Oradea nu a avut niciun impediment de a dispune arestul, deocamdată doar provizoriu, până la traducerea documentelor transmise de procurorii francezi.

În declaraţiile date, femeia a recunoscut că a fost de faţă la torturarea şi uciderea francezului, însă a negat că l-ar fi agresat în vreun fel, loviturile, zicea ea, fiind aplicate de ceilalţi doi agresori, un spaniol, Jorge Rodriguez Puente şi concubinul ei, Horkay Gustav, dat în urmărire naţională şi în România, unde este condamnat definitiv pentru tâlhărie.

Este vorba despre o faptă comisă în noaptea de 14 spre 15 iulie 2018, când bărbatul a atacat un turist pe Bulevardul Decebal, l-a lovit cu pumnii până când acesta a căzut, iar apoi i-a furat portmoneul cu acte, carduri şi bani. Deşi a dispărut la scurt timp după comiterea faptei, autorul tâlhăriei a fost identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere, fiind trimis în final în judecată, în lipsă, şi condamnat definitiv, tot în lipsă, la 5 ani de închisoare cu executare.