Tânărul în vârstă de 25 de ani ce și-a înjunghiat tatăl - care a și murit în cursul serii de marți - în cartierul Prima Nufărul din Oradea, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști și procurori. Anchetatorii au stabilit că el singur și-a provocat rănile pentru care se află încă internat în spital.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care coordonează ancheta în caz, tânărul, despre care BIHOREANUL a aflat că se numește Dinu (Dinuțu) Lupaș, la fel ca tatăl său, a fost reținut pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie sub forma omorului.

Groaznica faptă s-a produs marți, 12 decembrie, când în jurul orei 16:43, polițiștii bihoreni de la Serviciul de Investigaţii Criminale erau anunțați prin 112 că în faţa unui bloc situat în Oradea, pe strada Ion Bradu, se află o persoană de sex masculin ce prezintă o plagă tăiată la nivelul gâtului.

„La faţa locului s-au deplasat organele de poliţie din cadrul I.P.J. Bihor, ocazie cu care s-a stabilit faptul că inc. L.D.D. i-a aplicat tatălui său L.M.D., în vârstă de 53 de ani, mai multe lovituri cu un cuţit tip briceag la nivelul gâtului şi al toracelui, provocându-i plăgi înţepate, tăiate, penetrante toracice cu interesare viscerală (cord) şi plăgi cervicale cu interesare arterială, în timp ce se aflau în apartamentul unde locuiau de pe str. Ion Bradu, după care inculpatul L.D.D. şi-a autoprovocat la nivelul corpului mai multe plăgi tăiate”, arată informarea Parchetului.

Atât tatăl, cât și fiul au fost transportați la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, unde, la scurt timp, medicii de la UPU au declarat decesul tatălui, din cauza hemoragiei interne şi externe.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, bărbatul fusese de mai multe ori resuscitat, însă nu a mai putut fi salvat.

Fiul, însă, a rămas internat în spital, la secția de Chirurgie, pentru tratarea rănilor, unde, spun sursele ziarului, se află și în prezent. El a putut fi audiat, însă, încă din cursul nopţii de marţi, când a recunoscut crima.

El a fost reţinut, marţi noaptea, pentru 24 ore, şi se află internat sub pază în spital. În cursul zilei de miercuri, procurorii urmează să-l prezinte instanței cu propunere de arestare preventivă.

„Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 13 decembrie 2023, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a numitului L.D.D. În cauză, procurorul va formula o propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile”, mai notează comunicatul Parchetului.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, bărbatul care a murit marţi seară în urma altercaţiei este un cunoscut antreprenor din Beiuş, Dinu Lupaş. Poreclit de cunoscuţi „Chiaburu”, acesta a fost implicat în trecut în contrabanda cu produse petroliere, fiind chiar închis pentru evaziune fiscală şi înşelăciune.

Citiți pe acestă temă articolul: „Cine este beiuşeanul ucis de propriul fiu în cartierul Prima Nufărul din Oradea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!