Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” din Oradea are, din nou, un alt director. Profesorul Florin Nicoară, pentru care elevii şi profesorii au ieşit în stradă când Inspectoratul Şcolar l-a demis, dar care a fost reinstalat în funcţie de judecători şi încă se judecă pe această temă, n-a mai vrut să rămână director. Drept urmare, inspectorul general Horea Abrudan a numit-o directoare pe profesoara Anca Mile, care a fost director adjunct în mandatul lui Nicoară.

Greu de găsit

Informaţia a fost confirmată BIHOREANULUI chiar de Horea Abrudan. „Am încercat să-l contactez pe domnul director Nicoară, pentru a discuta dacă îşi doreşte sau nu să rămână în funcţie. După 2-3 telefoane fără succes, am sunat-o pe directoarea adjunctă, care era în concediu medical. I-am scris apoi un mesaj domnului Nicoară, l-am rugat să-mi dea măcar un acord prin mesaj că doreşte să continue. Nu şi-a dat acest acord, mi-a spus că este convins că vom găsi o variantă mai potrivită decât el”, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar, luni, pentru BIHOREANUL.

Drept urmare, Abrudan i-a cerut directoarei adjuncte Anca Mile să consulte corpul profesoral, pentru a nominaliza o echipă managerială. Culmea a fost că dascălii şcolii au decis că-l vor tot pe Nicoară!

„Le-am spus că pentru asta aş avea nevoie de o confirmare a domnului director că doreşte să rămână în funcţie, ceea ce lipseşte. Drept urmare, am considerat că cea mai potrivită soluţie este numirea doamnei Mile, care are experienţă managerială, a fost şi inspector pentru limbi moderne”, a mai spus inspectorul şcolar general. Mile va deveni director al Colegiului Gojdu începând cu 1 septembrie, la fel ca toţi directorii numiţi recent de IŞJ Bihor.

Pe de altă parte, pe 14 septembrie, Inspectoratul Şcolar va demara concursul de ocupare a funcţiilor de conducere din unităţile de învăţământ.

„Uniţi pentru Nicoară”

Profesorul Florin Nicoară a fost demis din funcţie, pe 21 mai, în urma deciziei luate de Consiliul de Administraţie al IŞJ Bihor la propunerea inspectorul general din acea vreme, Virgil Blage. Directorului i s-a reproşat că în Colegiul Naţional Emanuil Gojdu anumite lecţii au continuat online, deşi Oradea era în scenariul verde, care prevedea că toţi elevii participă fizic la ore.

Demiterea a declanşat un val de nemulţumire în Oradea. Profesori, elevi şi părinţi au protestat, întâi pe reţelele de socializare, apoi în curtea şcolii, în Piaţa Unirii şi în faţa Inspectoratului Şcolar, susţinându-l pe Nicoară şi acuzându-l pe Blage - care între timp a demisionat din funcţie - că a comis o nedreptate.

În acelaşi timp, directorul a contestat în instanţă decizia IŞJ şi a obţinut suspendarea ei, la Tribunalul Bihor. Procesul de suspendare continuă la Curtea de Apel Oradea, iar în acelaşi timp Nicoară a deschis şi o acţiune de anulare a deciziei, dosar înregistrat la Tribunal, dar fără a avea încă fixat un prim termen de judecată.