Apicultorii bihoreni sunt îndemnați să depună, până pe 31 iulie, cererile pentru sprijinul financiar acordat prin intervențiile apicole derulate de APIA, program pentru care, la nivel național, este disponibil un buget de 12,1 milioane de euro.

În Bihor, de această formă de ajutor ar putea beneficia circa 200 de crescători de albine, banii urmând să fie acordați pentru cheltuieli deja făcute.

Sprijin financiar după verificări

„Solicitanții pot depune o singură cerere de plată, însoțită de documente justificative, direct sau prin intermediul persoanei împuternicite notarial, la oricare centru județean APIA sau al municipiului București, chiar dacă dețin mai multe exploatații apicole”, se într-un comunicat trimis marți de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. 

Conform comunicatului, cheltuielile care pot fi decontate trebuie să fie efectuate în anul 2026, între 1 ianuarie și ziua depunerii cererii la APIA, inclusiv. Cu alte cuvinte, apicultorii pot cere sprijin doar pentru achiziții deja efectuate și dovedite cu acte până la data la care își depun dosarul.

„Valoarea sprijinului alocat pentru anul 2026 este de 12.163.260 euro, din care 6.081.630 euro reprezintă 50% contribuția Uniunii Europene și 6.081.630 euro reprezintă 50% contribuția României, de la bugetul de stat”, a transmis APIA.

Sprijinul financiar va fi acordat doar după verificarea dosarelor, controalele la fața locului și încadrarea sumelor eligibile în bugetul aprobat.

„Începând de la 500 de lei”

În Bihor, de acest sprijin financiar ar putea beneficia circa 200 de apicultori.

„Sprijinul financiar se acordă pentru compensarea costurilor cu medicamentele pentru albine, achiziția de echipamente, cum ar fi combinezoanele, remorca apicolă și diferite alte instrumente și utilaje”, a declarat pentru BIHOREANUL Călin Popa, șeful Serviciului Măsuri Specifice din cadrul APIA Bihor.

Numărul beneficiarilor diferă de la un an la altul. „În ultimii ani am înregistrat între 170 și 190 de cereri anual. Valoarea sprijinului alocat depinde de amploarea activității fiecărui apicultor în parte. Acesta începe de la 500 de lei și poate urca la 20.000–30.000 de lei, în funcție de cheltuielile făcute”, a spus Popa.

Pe lângă acest sprijin financiar, apicultorii bihoreni speră că vor beneficia și de o primă de circa 12 euro pentru fiecare familie de albine. Măsura, aflată în stadiul de proiect în Parlament, ar putea să fie pusă în practică de anul acesta, ca o formă suplimentară de susținere a sectorului, ale cărui costuri sunt în creștere, iar valorificarea producției este tot mai dificilă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!