Societatea Termoficare Oradea va renunța la cei 274 de consumatori racordați Punctul Termic 825 care deservește o parte din zona centrală a oraşului. 

„Cineva a discutat cu oamenii?”

Consiliul Local a aprobat joi retragerea operatorului centralizat din această zonă de încălzire, ca urmare a reducerii numărului de clienți de la 274 la 153 de consumatori. 121 de familii au ales să treacă la încălzirea pe gaz, lucru care afectează calitatea și profitabilitatea serviciilor prestate de Termoficare.

Hotărârea a fost luată fără votul consilierilor PSD, care s-au pronunțat împotrivă. „Cineva de la Termoficare sau de la Primăria Oradea a discutat cu oamenii?”, a întrebat consilierul local Adrian Madar, observând: „Contextul energetic actual nu favorizează dezvoltarea utilizării gazului pentru energie, dar noi pare că facem invers: creștem dependența cetățeanului față de gaz”.

Madar a cerut municipalității să anunțe populația din timp cu privire la schimbarea de strategie, pentru că „imensa majoritate a celor afectați nu știau de această modificare”.

„Nu se va întâmpla de mâine”

În replică, primarul Florin Birta a arătat că municipalitatea a luat în discuție ieșirea Termoficare din zonele nerentabile încă de acum câțiva ani, iar schimbarea nu va avea loc peste noapte. „Această modificare nu se va întâmpla de mâine. Locatarii vor fi înștiințați de Hotărârea de Consiliu Local și vor fi notificați să își găsească într-un termen stabilit un alt sistem de încălzire. Poate pe vreo stradă nu este reţea de gaz şi consumatorul nu se poate branşa decât anul viitor. Nu suntem absurzi”, a spus primarul.

Birta a promis că „nicio persoană nu va rămâne fără apă caldă și încălzire”.

Primarul de Oradea a arătat că Termoficare nu mai poate susține zonele cu densitate mică de consumatori pe rețea. „La Punctul Termic 825 avem 274 de consumatori, din care 153 activi și 121 de consumatori inactivi care au trecut deja pe gaz, sau alte sisteme, și care nu mai folosesc Termoficare”, a spus edilul Oradiei.

Pierderi de 523.000 lei pe an

Menținerea în funcțiune a PT 825, construit în 1978, provoacă pierderi operatorului centralizat. Potrivit raportului de specialitate anexat proiectului de hotărâre, starea precară a rețelelor din zona acestuia a provocat în anul 2021 un număr de 47 de avarii, ale căror costuri s-au ridicat la 523.000 lei, în condițiile în care consumul facturat gospodăriilor racordate a fost de 623.000 lei.

Pentru cei care nu știu, PT 825 deservește consumatori de pe străzile: Albacului, Alexandru Vaida Voivod, Armatei Române, Cloșca, Constantin Tănase, Coziei, Crișan, Evreilor Deportați, General Leonard Mociulschi, George Topârceanu, Horea, Ion Vidu, Mărăști, Mimozei și Nicolaus Olahus.

Termoficare iese din zona de case

De altfel, după cum BIHOREANUL a mai scris, operatorul de termoficare are deja o strategie de retragere din zona de case pentru a-și optimiza costurile. Acesta se va concentra pe cvartalele de blocuri, pe considerentul că orădenii care locuiesc la casă au mai multe variante de încălzire, de la gaz și lemne la peleți și pompe de căldură.

Potrivit primelor estimări, în cartierul Rogerius vor ieşi din zona unitară străzile Lăcrămioarelor, Caraiman şi Secerei (cuprinse între bd. Ştefan cel Mare şi linia ferată), cele din fostul cartier CFR (cu străzi precum Locomotivei, Vagonului, Lalescu şi Michelangelo), dar şi arealul cuprins între bd. Dacia şi Şirul Canonicilor (străzile Păcii, Rozmarinului, Slănicului).

Cel mai aproape de zona centrală se vor putea încălzi cu gaz sau lemne doar câteva pâlcuri de case din strada Pescăruşului şi Parcul Petofi.

La fel, coborând spre malul drept al Crişului Repede, vor deveni independente de CET zone întregi de case cuprinse între străzile Menumorut şi Treboniu Laurian, respectiv de-a lungul străzilor Sf. Apostol Andrei şi Emilian Mircea Chitul.

Pe malul stâng al Crişului vor ieşi din zona de termoficare imobilele cuprinse între străzile Shakespeare, Principatele Unite şi Vladimirescu, iar către Universitate cele din perimetrul delimitat de străzile Decebal, Bradului, Cuza Vodă şi Piaţa 22 Decembrie, până la pârâul Peţa.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!