Lucrările de amenajare a noului pod feroviar de la intrarea în Oradea prin strada Matei Corvin a dat peste cap circulaţia pe străzile Ion Bogdan, Calea Bihorului, Izvorului şi Ştefan cel Mare.

„Trebuia să închidem la 8 dimineaţa”

Închiderea circulaţiei pe sub podul în lucru a provocat vineri dimineaţă cozi de maşini de kilometri în şir. După cum BIHOREANUL a anunţat, constructorii Webuild au închis, vineri dimineaţă, traficul auto pe sub podul feroviar de la intrarea în Oradea prin strada Matei Corvin pentru montarea tablierului metalic peste viitoarea construcţie.

„Conform programării, trebuia să închidem circulaţia la ora 8, dar am amânat până pe la 8.30, cu acordul Poliţiei Rutiere, pentru că era oră de vârf. Maşinile veneau în valuri şi am fi blocat toată intrarea în oraş”, a declarat un muncitor pentru BIHOREANUL.

Imediat după închiderea traficului pe sub pod s-a lăsat cu cozi de maşini cale de kilometri. „Am făcut o oră şi jumătate din strada Matei Corvin, prin Ion Bogdan, până să intru efectiv în oraş pe podul Theodor Neş. Am venit bară la bară", a povestit în jurul orei 10 o şoferiţă.

Închiderea circulaţiei imediat după intersecţia străzilor Matei Corvin cu Ion Bogdan a obligat şoferii care doreau să intre sau să iasă din Oradea prin cartierul Oncea să ocolească peste podul Theodor Neş pe străzile Calea Bihorului, Izvorului şi Ştefan cel Mare.

„Mai repede ajungi pe jos”

În jurul orei 10, şirul de autovehicule se întindea pe ruta ocolitoare începând de la podul Theodor Neş până în strada Ion Bogdan, pe sensul de intrare în oraş. De asemenea, era coadă de mașini de la podul Theodor Neș până la intersecţia cu strada Louis Pasteur, de-a lungul drumului rapid, şi, respectiv, până la intersecţia cu strada Transilvaniei, pe traseul de pe Bulevardul Ştefan cel Mare.

Pentru fluidizarea circulaţiei, agenţi de poliţie rutieră dirijau traficul, în cele două sensuri giratorii de la capetele podului Theodor Neş.

Intervenţia poliţiştilor a scăzut timpul de aşteptare pe strada Calea Bihorului, pe sensul de intrare în oraş, la circa o oră, iar pe străzile Ştefan cel Mare şi Izvorului, pe sensul de mers către podul de lângă blocurile ANL, la circa 30 de minute.

„Mai repede ajungi pe jos. De la pasarela pietonală peste linia ferată, de dincolo de gară, care dă în strada Izvorului şi până la podul Theodor Neş am făcut mai bine de o jumătate de oră”, a declarat pentru BIHOREANUL un şofer Bolt.

Lucrări sub reflector

Conform calendarului avizat de Comisia de circulaţiei din cadrul Primăriei Oradea, traficul auto pe sub podul feroviar din strada Matei Corvin va rămâne închis până duminică seară, la ora 20.

Vineri, în jurul orei 10, constructorii asamblau în şantier macaraua de mare tonaj cu care vor ridica în weekend, pe reazemele din beton deja turnate, tablierul metalic al viitorului pod în curs de construire, paralel cu cel existent.

Tablierul din fier, cu o lungime de 40 metri, cântăreşte 250 de tone.

„Se va lucra inclusiv noaptea pentru ca duminică seara să poată fi reluată circulaţia în zonă", a spus un muncitor.

În cursul dimineţii, constructorii au adus în şantier reflectoare de mare putere montate pe platforme şi generatoare pentru a asigura funcţionarea acestora după lăsarea întunericului.

Circulaţia este îngreunată de faptul că lucrările se desfăşoară sub trafic feroviar. Garnituri de tren trec periodic, la pas, peste vechiul pod CFR.

Excepţie strada Fabricilor!

Trebuie menţionat că, deşi traficul auto între cele două sensuri giratorii din străzile Matei Corvin şi Ştefan cel Mare este închis pe durata lucrărilor, constructorii au permis totuşi circulaţia auto către magazinul Lidl şi intrarea în strada Fabricilor, unde funcţionează mai multe firme.

Pentru evitarea accidentelor, cele două benzi de circulaţie, fiecare pe câte un sens de mers, au fost delimitate cu balize.

În prima jumătate a zilei, intrarea către zona comercială şi cea industrială era plină de maşini.

O mare parte din trafic era generat de şoferii care, încrezători că vor putea trece totuşi pe sub podul feroviar în lucru, au fost nevoiţi să întoarcă maşina în parcarea Lidl sau în mijlocul străzii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!