Un tânăr de 21 de ani din comuna Ciumeghiu, Balogh Dănuț, arestat luna trecută după ce a atacat cu un cuțit un taximetrist într-o stație de alimentare cu carburant din localitatea Leș, a fost trimis în judecată, procurorii solicitând menţinerea măsurii preventive, în condiţiile în care agresorul este recidivist, cu mai multe tâlhării la activ.
Balogh a fost arestat preventiv pe 25 ianuarie, pentru 30 de zile, după ce în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, în jurul orei 01:30, a intrat într-o magazie din spatele stației PECO, profitând de faptul că ușa de acces era lăsată deschisă și neasigurată, de unde a furat 12 sticle de bere. Marfa a depozitat-o pe bancheta din spate a unui taxi, cerându-i şoferului să plece.
Taximetristul a refuzat, moment în care hoţul l-a atacat, după cum a povestit acesta BIHOREANULUI. „I-am spus că trebuie să le plătească, pentru că sunt camere peste tot și îmi creează mie probleme. S-a prefăcut că merge să achite produsele, după care a scos un cuțit destul de mare şi mi-a spus că mă taie”, a relatat victima.
Șoferul a reușit să apeleze 112, însă doar pentru câteva secunde. „Am apucat să spun că sunt amenințat cu cuțitul și localitatea. A încercat să-mi smulgă telefonul, a fost o luptă corp la corp, m-a lovit, mi-a furat telefonul și portofelul, iar în încăierare m-a tăiat la deget cu lama cuțitului”, a mai spus acesta.
După atac, Balogh a fugit, fiind prins de poliţişti în localitatea Gepiu, portofelul fiind recuperat şi returnat taximetristului.
Tâlharul a fost implicat în incidente violente grave încă din perioada în care era minor, având condamnări pentru furturi comise în trenuri și pentru o tâlhărie violentă în urma căreia o victimă a ajuns la spital, având nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale. În 2022, a atacat trei femei într-o singură zi, ameninţând victimele și un martor cu un cuțit, fiind prins în urma unei ample operațiuni desfășurate de polițiștii din Oradea, în cartierul Rogerius.