Administrația Bazinală de Apă Crișuri s-a mutat săptămâna trecută în „casă” nouă. Cu aproape 30 milioane de lei primiți din bugetul Apelor Române, ABA Crișuri are un sediu modern pe strada Atelierelor, cu o fațadă dând impresia unor valuri și care se distinge de la mare distanță.

Clădirea cea nouă a fost complet dotată și utilată, ce-i drept, fără prea multe extravaganțe, cum poate s-ar fi așteptat cei care știu că ABA nu face economii când vine vorba de amenajări interioare, dovadă fiind cantoanele de lux renovate în ultimii ani prin județ.

Totuși, o sală de ședințe are o mini-cascadă artificială, iar prin birouri au fost montate mai multe televizoare Ultra 4K.

Ce a atras zâmbete printre oficialii și jurnaliștii invitați la inaugurarea clădirii a fost, însă, biroul directorului Pásztor Sándor, unde tronează, lângă steagul României și cel al Uniunii Europene, și steagul Ungariei.

Probabil, dacă ar fi fost după domnul de la UDMR, ar fi fost singurul etalat...
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!