La cât de mult suntem noi iubiți de autoritățile centrale, Bihorul ar putea liniștit să-și declare autonomia. Avem în lucru o autostradă care nu se mai termină, iar ministrul Transporturilor își permite să nu dea ordin de începere a lucrărilor la un tronson, numai pentru că are niște polițe de plătit unui constructor.
Despre linia ferată Oradea - Cluj, și implicit spre București, ce să mai zicem? Specialiștii au arătat că gradul de realizare a investiției de 2 miliarde de euro este ceva mai mare decât o alcoolemie de Vaslui. Lucrările ar trebui terminate în vara anului viitor, căci ulterior UE nu mai plătește o lețcaie, iar banii de la Buget sunt drămuiți. Riscăm, deci, să nu avem transport feroviar vreme îndelungată de acum înainte.
Ani de zile, trenul de Cluj a fost cel mai bun medic. Dar și cel mai bun profesor, ținând cont că mii de tineri din Oradea au ales UBB în defavoarea Sorbonicii. Cum tren nu mai este, iar drumul pe șosea e mai periculos decât cel pe care se aprovizionează trupele ucrainene aflate pe linia frontului, rămâne varianta deplasării cu avionul.
Abia acum vedem ce important este aeroportul, care, vorba aia, a prins ultimul tren. Bihorenii nu merg de drag în Capitală, ci pentru că într-un stat centralizat ca al nostru e imposibil să miști o hârtie dacă nu te duci acolo să-i cointeresezi pe slujbașii Statului.
Iar aeroportul, încet, încet, iese de sub zodia Tarom-ului, care între Oradea și București avea tarife de ziceai că-i zbor transatlantic. A venit concurența, au scăzut prețurile. Iată că obiceiurile de călătorie ale bihorenilor se modifică, de voie, de nevoie, dar măcar nu suntem izolați aici la capăt de țară de niște guvernanți care ne văd doar ca pe o vacă de muls.