Ucigaşul tinerei din Cluj, Beata Molnar, al cărei cadavru a fost descoperit în localitatea bihoreană Corniţel, a fost prins cu ajutorul unui orădean cu spirit civic, mulţumită modului prompt în care organele judiciare au gestionat criza, mediatizând din timp şi în mod transparent semnalmentele individului şi date despre autoturismul acestuia.

Urmarea? Un orădean care a urmărit ştirile şi apelurile publice ale poliţiştilor a văzut joi seara maşina căutată în parcarea unui ABC din cartierul Dragoş Vodă din Oradea, unde fugarul, Bone Ferenc, căutat de o ţară întreagă, intrase să-şi facă unele cumpărături. Mașina individului avea numere de înmartriculare doar în partea din spate. Alertat, orădeanul a sunat la 112.

Bone a încercat să fie cât mai discret, după cum arată şi înregistrarea realizată de camerele video din incinta magazinului, parvenită şi BIHOREANULUI.

Din imagini se vede cum el intră în ABC şi, imediat ce vede camera, îşi duce mâna la faţă, încercând să se ferească, însă mult prea târziu.

Imediat după apel, zona a fost verificată în amănunt de poliţiştii orădeni, iar în scurt timp, Bone Ferenc a fost găsit. Se ascundea într-un vagon dezafectat (video jos), în Gara CFR Velenţa.

De aici a fost ridicat joi seară şi condus la sediul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bihor, de unde, apoi, a fost preluat de poliţiştii clujeni.

„În urma activităţilor investigativ-operative, dar şi a mediatizării situaţiei în cauză, bărbatul de 43 ani a fost depistat de către poliţiştii din Bihor. El a fost găsit într-un vagon de marfă dezafectat, din apropierea Gării CFR. Prezența autoturismului în zonă a fost semnalată de un cetațean, iar ulterior activitățile investigative au condus la depistarea lui”, au explicat, într-un comunicat făcut public vineri, poliţiştii din Cluj.

Documentul arată că în anchetă au fost implicaţi numeroşi poliţişti de la Serviciul de Investigații Criminale Cluj, Poliția municipiului Cluj-Napoca, Poliția orașului Huedin, Secția 8 Poliție Rurală Huedin, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor și Arad.

Imaginile cu individul coborât din vagonul în care se adăpostise au fost surprinse de reporterii Antena 3, care l-au întrebat repetat pe Bone despre motivul pentru care ar fi ucis-o Beata Molnar, însă acesta nu a dat niciun răspuns.

Video: Georgiana Botez / Antena3

Suspectul, spun sursele BIHOREANULUI, a ajuns la Oradea pe drumuri ocolitoare, informaţie care a reieşit după ce poliţiştii au urmărit, cadru cu cadru, înregistrările de pe camerele de supraveghere ale traficului, montate pe DN1.

Bone a condus pe DN1, în Bihor, doar până în Tileagd, unde s-a oprit într-o parcare şi şi-a demontat plăcuţa de înmatriculare din partea din faţă a autoturismului, iar ulterior, după ce a ajuns în Săbolciu, a virat pe o şosea laterală.

În autoturismul cu care a circulat, percheziţionat imediat după încătuşarea lui Bone, au fost găsite obiecte aparţinând victimei sale.

Bărbatul se află, acum, în Arestul Poliţiei Cluj, după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a emis pe numele lui o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!