Rezultatul alegerilor parlamentare din Ungaria, câștigate categoric de Magyar Péter și Tisza Párt, a stârnit reacții în UDMR: în timp ce liderul formațiunii, Kelemen Hunor, care l-a susținut fățiș pe Viktor Orbán în campania electorală, s-a rezumat la a-i felicita pe învingători, președintele executiv al UDMR Bihor, Szabó Ödön, explică „matematic” victoria și atrage atenția că o majoritate de două treimi în Parlament nu înseamnă că două treimi dintre alegători gândesc la fel.

Liderul UDMR Bihor, Szabó Ödön, a comentat pe larg, pe contul său de socializare, rezultatele alegerilor parlamentare din Ungaria, făcând o analiză bazată pe cifrele votului din țară și din diaspora, dar și pe distribuția mandatelor în noul Parlament de la Budapesta. Potrivit acestuia, diferențele sunt evidente: în timp ce în Ungaria Tisza Párt a obținut aproximativ 54% din voturi, în diaspora scorul a fost invers, cu Fidesz dominant, la circa 87%. În final, sistemul electoral a transformat aceste procente într-o majoritate confortabilă pentru Tisza.

În acest context, Szabó Ödön a subliniat că „alegerile din Ungaria pot fi câștigate sau pierdute doar în Ungaria”, arătând că atât marile victorii ale Fidesz din ultimul deceniu, cât și succesul actual al Tisza Párt s-au bazat exclusiv pe voturile din interiorul țării, nu pe cele din afara granițelor.

„Majoritățile uriașe obținute de Fidesz în 2010, 2014, 2018 și 2022 – de cele mai multe ori chiar de două treimi – s-au construit din mandate câștigate în Ungaria, iar majoritatea de două treimi obținută în 2026 de Tisza Párt se bazează, de asemenea, pe voturile din interiorul țării”, a explicat Szabó.

Liderul UDMR a atras atenția și asupra faptului că sistemul electoral din Ungaria nu este strict proporțional, ci combină votul pe liste cu cel uninominal, ceea ce „premiază” partidul clasat pe primul loc. Astfel, un scor de aproximativ 54% din voturi s-a transformat într-o majoritate de aproape două treimi în Parlament – suficientă pentru a controla fără dificultate guvernarea și chiar pentru a modifica legi fundamentale.

„Astfel de sisteme oferă stabilitate și capacitate de guvernare, dar cel mai greu este să fie păstrat simțul realității și deschiderea spre dialog și compromis”, a punctat Szabó Ödön.

În final, Szabó Ödön a atras atenția că, indiferent de opțiunile politice, maghiarii trebuie să rămână uniți. „Națiunea maghiară, fie că ne place sau nu, a fost și va rămâne diversă, și totuși una singură, chiar dacă în multe privințe opiniile diferă. Ca UDMR, spunem adesea că majoritatea este responsabilă pentru sentimentul de «acasă» al minorității, iar echilibrul și realismul minorității sunt esențiale pentru pacea comunității”, a transmis acesta.

Liderul bihorean a subliniat că acest principiu rămâne valabil atât în relația româno-maghiară, cât și între maghiarii din Ungaria și cei din afara granițelor, dar și în interiorul comunității maghiare din Transilvania.

Pe de altă parte, liderul UDMR, Kelemen Hunor, care în timpul campaniei și-a exprimat deschis sprijinul pentru Viktor Orbán și Fidesz, participând inclusiv la un miting electoral la Debrețin și susținând că acesta este „varianta mai bună”, s-a rezumat după alegerile de duminică la o reacție scurtă pe Facebook.

Kelemen Hunor a remarcat doar participarea record la vot și a transmis felicitări câștigătorilor: „Participarea la alegerile din Ungaria a fost la un nivel record. Maghiarii, atât din interiorul țării, cât și din afara granițelor, și-au exercitat dreptul de vot în număr mare. Felicit Partidul Tisza și pe Magyar Péter pentru victorie!”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!