Biroul de presă al DNA a anunţat, vineri, trimiterea în judecată a avocaţilor orădeni Daniela şi Ioan Sava, pentru şantaj. Este vorba despre celebrul dosar al procurorilor DNA Oradea deschis pe marginea unor mesaje ameninţătoare la adresa judecătoarei Crina Muntean de la Tribunalul Bihor şi a familiei sale, postate pe forumul unei publicaţii online coordonate de jurnalistul Nicolae Pop.

Alergici la anticorupţie

Potrivit procurorilor DNA, prin mesajele respective, Ioan Sava şi soţia sa, Daniela, ar fi încercat să o intimideze pe judecătoarea delegată să autorizeze interceptările telefonice în dosarele penale. Scopul? „Un folos pentru persoanele implicate în acte de corupţie ori care au comis alte infracţiuni grave, marea majoritate fiind prieteni de-ai inculpaților", spun procurorii.

Anchetatorii susţin că cei doi avocaţi ar fi dezvoltat o adversitate la adresa instituţiilor anticorupţie şi a colaboratorilor acestora după ce, la începutul anului 2012, procurorii DNA i-au trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, într-un dosar în care sunt acuzaţi că i-ar fi cerut unui client 7.000 de euro ca să-i „cumpere" o sentinţă favorabilă de la Curtea de Apel Oradea.

Prietenii lor, duşmanii mei

În condiţiile în care judecătoarea Crina Muntean, ca preşedintă a secţiei penale din Tribunalul Bihor, a autorizat solicitările de interceptare făcute de procurorii DNA Oradea, Sava a perceput-o ca pe un colaborator al anchetatorilor săi, motiv pentru care, zic procurorii, a sprijinit apariţia unor articole denigratoare la adresa ei pe site-ul publicaţiei coordonate de jurnalistul Nicolae Pop, care îi este client.

Articolele, la rândul lor, au creat posibilitatea ca cei doi soţi să posteze comentarii negative şi denigratoare la adresa judecătoarei. Ultimul, postat pe 8 noiembrie anul trecut, a întrecut însă măsura prin virulenţă şi trimitere directă la familia magistratei, constituind punctul de plecare pentru ancheta DNA: "Ţine-o tot aşa că ai şi tu copii şi nu ştii ce te aşteaptă. La ce faci o să-ţi meargă foarte bine la câte vieţi ai distrus. Sfânta sărbătoare de azi să nu te uite!", scria o anume „colegă".

Paparazzo

Ameninţarea era una explicită şi directă, „transmiţând astfel, în mod public, că ar fi dispuși să provoace un rău magistratului şi copiilor minori ai acesteia, pentru motive care au legătură cu activitatea profesională a persoanei vătămate", susţine DNA, care a identificat calculatorul despre care s-a scris mesajul ca aparţinând familiei Sava.

În opinia anchetatorilor, mesajul nu poate fi considerat o simplă ieşire virulentă, în condiţiile în care a făcut parte dintr-o adevărată campanie de denigrare, în care cei doi au avut un rol activ, Ioan Sava, de pildă, fiind cel care ar fi fotografiat-o pe judecătoare, chiar în timpul unui proces, pentru a furniza poza lui Pop.

Procesul celor doi avocaţi se va desfăşura la Curtea de Apel Oradea.

Fără arest!

După cum se ştie, dosarul celor doi avocaţi a fost deschis în noiembrie anul trecut, întâi doar pe numele avocatului Ioan Sava, care, pe 20 ianuarie, a şi fost reţinut pentru 24 de ore. Propunerea de arestare preventivă a fost, însă respinsă, de Curtea de Apel Oradea, avocatul primind doar interdicţie de a părăsi ţara, măsură menţinută şi de Înalta Curte.

La Bucureşti, avocatul a dezvăluit în faţa judecătorilor că mesajul ameninţător postat pe site-ul publicaţiei Informaţia de Bihor, pentru care a fost inculpat, nu a fost scris de el, ci de soţia sa, avocata Ana Daniela Sava, motiv pentru care, procurorii DNA Oradea au extins ancheta şi asupra ei.

Citiţi pe aceeaşi temă: Şantaj la judecător: DNA caută autorii comentariilor ameninţătoare la adresa magistraţilor