În prezența ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, care a participat și la inaugurare, managerul Spitalului Județean din Oradea, Gheorghe Carp, a făcut bilanțul primului an de la punerea în funcțiune a celui mai modern laborator de analize medicale din țară, realizat cu fonduri europene.

Eficiența acestuia e dovedită prin reduceri semnificative ale timpilor de eliberare a rezultatelor și cheltuielilor de funcționare, concomitent cu creșterea siguranței procesării probelor și a capacității de realizare a analizelor.

Pe cifre

După demersuri inițiate în 2019, cu un an în urmă era deschis laboratorul robotizat, care a înlocuit, practic, 35 de laboratoare mici și disparate existente în diferitele locații ale actualului Spital Județean, ceea ce a permis deservirea noii facilități de către un personal redus de la 100 la 42 angajați, a arătat dr. Gheorghe Carp, în fața unei asistențe formate din zeci de medici și invitați, reuniți sâmbătă cu ocazia inaugurării, cu puțin înainte, a noului departament de Radiologie și Neuroradiologie Intervențională al spitalului.

Profitând de prezența ministrului, dar și a medicilor, care sunt primii beneficiari ai laboratorului robotizat de analize, managerul a explicat mecanismul de funcționare al acestuia, subliniind trasabilitatea și siguranța proceselor, de la recoltarea probelor, transportarea și predarea lor, până la analizarea propriu-zisă și transmiterea rezultatelor în timp real, practic instantanee, digitalizată, către secțiile și medicii care le-au solicitat.

Conform celor spuse de dr. Carp, în anul trecut de la darea în funcțiune, laboratorul robotizat și-a dovedit din plin eficiența, prezentând cifre concrete care să-i susțină afirmațiile: extinderea panelului de investigații (adică a tipurilor de analize) cu 15%, scurtarea timpilor de eliberare a rezultatelor cu 75% și reducerea cheltuielilor cu 30,6%, toate acestea concomitent cu creșterea securității proceselor, toate probele fiind etichetate electronic, astfel că se reduce riscul „confundării”.

„Mă bucur mult pentru colegii din acest laborator, e mai aproape de specialitatea mea”, a spus ministrul Alexandru Rafila, specializat în microbiologie. Acesta a subliniat că o astfel de facilitate va contribui și la reducerea infecțiilor nosocomiale, obiectiv pe care l-a prioritizat la nivel național. „Ne preocupă controlul infecțiilor asociate asistenței medicale și cred că această problemă o s-o putem aduce sub control în următorii ani, nu foarte mulți”, a spus dr. Rafila.

Cu bani europeni

Laboratorul de analize robotizat al Spitalului Județean din Oradea deservește toate staționarele unității (pe cel principal, firește, din strada Gheorghe Doja, pe cel al fostului spital municipal din Rogerius, Maternitatea, fostul spital de Psihiatrie, pe cel de Infecțioase și pe cel de Pneumologie), dar capacitatea îi permite să asigure inclusiv necesarul de analize pentru toate celelalte spitale teritoriale din județ.

Contractul de finanțare pentru realizarea laboratorului, amenajat în noua clădire a Spitalului Județean în care funcționează și UPU-SMURD, a fost semnat în noiembrie 2019, în cadrul unui proiect de cooperare transfrontalieră între județele Bihor și Hajdu Bihar din Ungaria. Din valoarea totală a proiectului, de 3 milioane euro, spitalul orădean a beneficiat de 2 milioane euro pentru realizarea laboratorului robotizat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!